Companii

Contractele cu Bosch si Honeywell au propulsat afacerile Compa

21.01.2004, 00:00 53



Producatorul de piese auto Compa Sibiu va inregistra anul acesta o crestere puternica a vanzarilor, de la 990 miliarde lei (30 de milioane de dolari) in 2003 la 1.700 miliarde lei (peste 45 de milioane de dolari) datorita contractelor cu grupurile internationale Koyo, Bosch si Honeywell, a declarat pentru Ziarul Financiar Ioan Deac, presedintele Compa.



Toate cele trei contracte au ca obiect productia de piese sau subansamble auto si se afla in derulare inca de anul trecut.



Efectele asupra cifrei de afaceri vor fi vizibile insa de anul acesta.



"Nu pot dezvalui ce fel de piese auto producem pentru fiecare companie, insa pot spune ca am investit mult in ultimul an (mai multe milioane de dolari - n.r.) pentru a putea face fata cerintelor de calitate ale celor trei companii. Iar in 2004 vom continua investitiile in acelasi ritm", a precizat Deac.



Negocierile dintre Compa si Honeywell privind productia de componente pentru turbosuflante (sisteme de supraalimentare pentru motoare diesel auto) la Sibiu si pregatirile pentru inceperea productiei au fost demarate in cursul anului 2002.



In 2003 au fost realizate investitiile, in cea mai mare parte, iar anul acesta va fi primul de "maturizare" a contractului. Colaborarea Compa - Honeywell ar putea avea o durata de peste cinci ani.



Turbosuflantele marca Garrett, apartinand Honeywell, acopera 48% din piata mondiala de profil si echipeaza motoarele unor marci de automobile precum Alfa Romeo, Audi, BMW, Citroen, Fiat, Ford Otosan, Iveco, Lancia, DaimlerChrysler, Nissan, Opel, Peugeot, Renault, Saab, Seat sau Volkswagen.



Colaborarea cu grupul japonez Koyo este legata de inceperea productiei "Daciei de 5.000 de euro" la Automobile Dacia, anul acesta.



Koyo este furnizor traditional Renault si a venit alaturi de grupul francez in Romania prin intermediul Compa.



Automobile Dacia - Renault a anuntat in urma cu o saptamana ca intentioneaza sa vanda anul acesta circa 11.000 de modele X 90 (Dacia de 5.000 de euro).



Inceperea productiei acestui model va influenta considerabil si vanzarile Compa.



Punctul slab al companiei nu au fost insa vanzarile in ultimii ani ci profitabilitatea.



In 2002, de exemplu, compania a raportat un profit net de doar 29,4 miliarde lei la o cifra de afaceri de 777,1 miliarde lei.



In 2003, lucrurile ar putea sta chiar mai rau, compania anuntand anul trecut ca se asteapta la o injumatatire a profitului pana in jurul nivelului de 15 miliarde de lei. Situatii financiare pe 2003 nu au fost inca finalizate.



"Nu am analizat inca exact ce influenta vor avea contractele cu Honeywell, Koyo si Bosch asupra profitabilitatii. Pot spune insa ca vom castiga din ele",a spus Ioan Deac.



Compa si-a schimbat puternic profilul in ultimii ani in incercarea de a umple golul lasat de lipsa comenzilor din partea companiilor romanesti, pentru care lucra in proportie de aproape 100% la inceputul anilor '90. Societatea a fost nevoita sa se orienteze catre export si colaborari cu mari grupuri industriale: Koyo, Krupp, Bosch sau Honeywell.



Compa este detinuta de Asociatia Salariatilor - PAS, cu 51,19% din actiunile societatii.



Anul trecut, structura actionariatului Compa s-a modificat semnificativ, unul din fondurile de investitiii cu pozitie minoritara - Romanian Investment Company Cyprus (RIC) vanzand circa 10% din actiunile companiei catre un alt fond de investitii, austriac, Danube Tiger. Valoarea tranzactiei a fost de circa 600.000 de dolari.



RIC a ramas cu o participatie de circa 7%. In afara de RIC si Danube Tiger, un al fond de investitii - Broadhurst, detine o participatie de 7,21%.



Capitalul social al Compa este de 77,8 miliarde de lei, impartit in actiuni cu valoarea nominala de 1.000 de lei. Actiunile Compa sunt cotate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti, ultimul pret de inchidere fiind de 2.500 lei/actiune.



Capitalizarea bursiera a societatii este de circa 6 milioane de dolari. laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO