Companii

Cramele Recas intra pe piata suedeza

28.10.2005, 19:09 43

Producatorul de vin Cramele Recas din judetul Timis a demarat procedurile de export pe piata suedeza, aceasta fiind a cincea destinatie externa, dupa Anglia, SUA, Germania si Coreea de Sud.

"Pe piata suedeza se intra destul de greu deoarece la ei exista monopol de stat pe acest domeniu. Deocamdata suntem doar la inceputul colaborarii, am exportat doar 3.000 de cutii, insa daca produsele noastre vor avea succes, vom mari aceasta cantitate", a declarat Gheorghe Iova, directorul tehnic al companiei. El a adaugat ca pe piata suedeza merg doua sortimente de vin, unul alb si unul rosu, imbuteliate dupa tehnologia bag-in-box (la cutie).

Marcile recunoscute pe plan international sunt "Origin" - in Anglia - si "Vampire" in Statele Unite ale Americii.

Oficialul companiei spune ca in primul semestru al anului compania a obtinut o cifra de afaceri de peste 3 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de aceeasi perioada din 2004.

"Cresterea se datoreaza faptului ca s-a imbunatatit ponderea vinului livrat in sticle, fata de cel livrat vrac, dar si vanzarii unei cantitati mai mari de vin", a spus Iova. Potrivit acestuia, in primele sase luni s-a inregistrat si o crestere a exporturilor de la 50% din productie anul trecut la 60%.

Pentru semestrul al doilea conducerea companiei estimeaza o crestere de aproximativ 25% a cifrei de afaceri, ajungandu-se la sfarsitul anului la o valoare de peste 6 milioane de euro.

Pana la finele anului, Cramele Recas intentioneaza sa-si extinda reteaua de distributie la nivel national si va lansa noi produse.

"Momentan, lucram la cateva game de rezerva pentru sortimentul Chardonay", a adaugat Iova. Compania a investit anul acesta peste 500.000 de euro pentru infiintarea a 50 de hectare de vita-de-vie nobila, dupa ce anul trecut nivelul investitiilor a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro in retehnologizare si modernizare.

"Am construit o noua linie de imbuteliere si am achizitionat utilaje pentru procesul de fabricatie in valoare de peste 1,2 milioane de euro, am cumparat utilaje necesare in viticultura de peste 120.000 de euro si am plantat vie nobila de peste 160.000 de euro", a declarat Iova. Societatea Cramele Recas a fost infiintata in anul 1998, iar in 1999 a concesionat de la Agentia Domeniilor Statului o suprafata de 668 hectare de vie.

Din 2001, Cramele Recas este o societate romano-britanica, cu capital 100% privat, structura actionariatului fiind 20% britanica si 80% romana, avandu-i ca actionari majoritari pe englezul Philip Cox si romanii Gheorghe Iova si Ioan Georgiu. anca.rif@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO