Companii

Datoriile companiilor la banci straine au urcat la 19 miliarde de euro

Datoriile companiilor la banci straine au urcat la 19 miliarde de euro

Click pentru imaginea marita

15.08.2007, 20:56 25

Companiile private au acumulat pana la jumatatea acestui an o datorie externa pe termen mediu si lung de 18,77 miliarde de euro, in crestere cu peste 16% fata de sfarsitul lui 2006 si pentru care au platit dobanzi si rate de 2,6 mld. euro in sase luni, conform datelor BNR.
In ultimul an, datoria externa a sectorului privat pe scadente medii si lungi s-a majorat cu circa 6 mld. euro, cresterea rapida reflectand inclusiv practica multor banci de a inregistra in strainatate credite acordate companiilor locale, din cauza costului cu rezervele minime obligatorii.
Cele 18,77 mld. euro arata o imagine mai apropiata de realitate a indatorarii in valuta a companiilor, in conditiile in care statistica BNR retine o datorie in moneda straina de doar 9,8 mld. euro la jumatatea anului, respectiv credite corporate in valuta inregistrate in bilanturile bancilor locale.
In aceste conditii, rezulta o datorie totala in valuta de circa 28,5 mld. euro in contul companiilor private. Numai in iunie, soldul datoriei private externe s-a majorat cu peste un miliard de euro.
Ionut Dumitru, seful departamentului de analiza al Raiffeisen Bank, spune ca vom vedea o crestere in continuare a datoriei externe, in conditiile in care deficitul de cont curent este foarte mare, iar intrarile din investitii straine directe sunt mici. "Indicatorii legati de datoria externa au ajuns deja la niveluri ingrijoratoare si vor continua sa se inrautateasca".
Totusi, serviciul datoriei acumulate de companiile private s-a usurat in primul semestru al acestui an, platile scadente reprezentand 13,8% din sold, fata de o rata de 25% la nivelul anului 2006. Pentru debitorii cu venituri substantiale in lei, efortul rambursarii creditelor externe a fost sensibil mai mic pe masura accelerarii tendintei de apreciere a leului, in ciuda miscarilor de crestere ale dobanzii de referinta la euro. Pe de alta parte, actualele turbulente de pe pietele internationale indica insa amploarea riscurilor potentiale pe care le implica indatorarea externa.
In acest context, unii bancheri vorbesc despre cresteri cu 85% ale soldului creditelor externalizate sau chiar de o preponderenta a finantarilor date direct din afara in prima jumatate a anului. De asemenea, incep sa devina semnificative creditele acordate direct din strainatate de banci care nu au prezenta locala.
"Nu cred ca este un ritm mare de crestere a datoriei private externe avand in vedere ca este o perioada cu multe investitii. Incep sa conteze pe piata si finantarile acordate de banci fara prezenta locala, pe langa creditele intra-grup pe care le practica multinationalele", a comentat Dan Pascariu, presedintele UniCredit Tiriac Bank. Sectorul public are o datorie externa pe termen mediu si lung de 565 mil. euro, in scadere cu 14 mil. euro fata de nivelul de la sfarsitul lui 2006.
Datoria externa privata se apropie de 60% din datoria externa totala a Romaniei, care insuma la jumatatea anului peste 31,5 mld. euro, in crestere cu 11,2% fata de decembrie 2006.
O contributie vizibila la cresterea datoriei externe totale au avut-o in primul semestru depozitele pe termen mediu si lung constituite de straini in banci romanesti. Soldul acestora s-a dublat in sase luni, ajungand la 1,92 miliarde de euro in iunie, in ciuda tendintei de scadere a dobanzilor. In contul acestor depozite, bancile locale au platit dobanzi in suma de circa 80 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO