Companii

Decathlon produce în Banat biciclete pentru export de 35 de milioane de euro

Decathlon produce în Banat biciclete pentru export de 35...

Autor: Cristina Roşca

20.08.2013, 00:07 2150

Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon, prezent pe piaţa locală cu o reţea de 11 magazine cu acelaşi nume, asamblează 350.000-400.000 de biciclete anual în România prin firma Madirom Prod din Timişoara, pe care o deţine integral şi care a terminat anul trecut cu afaceri de 153 de milioane de lei (34,3 mil. euro), duble faţă de anii de boom.

Bicicletele sunt asamblate de către Madirom Prod îm­preună cu o afacere antre­pre­norială din Reşiţa. „Madirom Prod  asamblează alături de partenerul său subcontractant la Reşiţa circa 350.000-400.000 de biciclete pe an, cifrele fiind în continuă creştere“, spune Diana Buscan, financial manager în cadrul Madirom Prod.

Datele sunt confirmate şi de evoluţia cifrei de afaceri a fabricii care s-a dublat în lei în criză. Astfel, Madirom Prod obţinea în 2008, ultimul an de boom, afaceri de 76,2 milioane de lei (20,7 mil. euro), faţă de 153 de milioane de lei (34,3 mil. de euro) anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO