Energie

Alarmă de la Comisia Europeană: România, avertizată pentru încălcarea directivelor pe piaţa gazelor după OUG 114

Alarmă de la Comisia Europeană: România, avertizată...

Autor: Roxana Petrescu

07.03.2019, 14:15 287

Comisia Europeană a decis azi să trimită o scrisoare de avertizare oficială României pentru că nu a transpus corect anumite cereri din directiva europeană a pieţei gazelor şi a regulamentului de securitate a furnizării de gaze.

„Aceste reguli sunt cele care asigură competitivitatea în pieţele europene de gaze, asigurând protecţia consumatorilor casnici şi a altor categorii care au nevoie de sprijin. După analiza măsurilor legislative adoptate de România în decembrie 2018, Comisia a ajuns la concluzia că preţurile reglementate introduse pe piaţa gazelor sunt împotriva cerinţelor europene. Comisia, de asemenea, consideră că aceste măsuri nu sunt adecvate pentru a proteja consumatorii casnici de creşterea preţurilor”, se arată într-un comunicat dat azi de Comisie.

Avertizarea vine după ce la finalul anului trecut, prin OUG 114, România a îngheţat preţul gazului natural pentru producătorii de gaze la nivelul de 68 de lei/MWh, accesul la acest gaz urmând să fie acordat tuturor categoriilor de consumatori, indiferent dacă aceştia sunt vulnerabili sau nu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO