♦ Black Sea Oil and Gas (BSOG) deja a extras 1 mld. metri cubi din Marea Neagră şi mai are alte 9 mld. metri cubi de scos.
Carlyle International Energy Partners, fondul american care deţine controlul companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), cea care în iunie anul trecut a lansat producţia în proiectul Midia Gas Development (MGD) din Marea Neagră, s-ar fi răzgândit în ceea ce priveşte atragerea unui potenţial investitor, arată mai multe surse din piaţă.
Informaţia nu a fost comentată până la închiderea ediţiei de către reprezentanţii Carlyle. În octombrie, anul trecut, americanii începuseră un proces de evaluare strategică a proiectului pentru a pregăti compania pentru o nouă etapă de creştere, mai multe firme, printre care şi Romgaz, fiind interesate de această oportunitate. Momentul în care a apărut această intenţie de vânzare era foarte delicat pentru investiţia americanilor din Marea Neagră. Dincolo de războiul de la graniţă, introducerea unor noi taxe ar fi afectat puternic finanţele proiectului în contextul în care producţia din zăcământul Midia abia începuse în iunie 2022, după o dezvoltare de 12 ani de zile şi o investiţie de 400 de milioane de dolari.
În total, rezervele din blocul Midia sunt de 10 miliarde de metri cubi. Potrivit informaţiilor oficiale publicate de BSOG, deja compania a extras din Marea Neagră 1 mld. de metri cubi, având potenţial de extracţie pentru încă 9 mld. metri cubi. Acel 1 miliard de metri cubi de gaze extras de BSOG reprezintă peste 10% din cererea internă de gaze.