Energie

Poate producţia de ambalaje de carton să fie sustenabilă?

Advertorial

Poate producţia de ambalaje de carton să fie sustenabilă?

Autor: Publicitate

10.04.2024, 07:00 215

An de an, prin parteneriatele pe care le încheiem noi, E.ON Energie România, susţinem şi contribuim la decarbonizarea industriilor şi oraşelor, tranziţia spre energia verde, durabilă şi atingerea obiectivelor Uniunii Europene. Proiectele încheiate în 2023 au însemnat implementarea a 360 CEF (centrale electrice fotovoltaice), cu o producţie generată de 85 GWh/an.

Unul dintre proiectele cu care ne mândrim din 2023 este implementat cu THIMM, companie multinaţională prezentă în 5 ţări europene, al cărei obiect de activitate este producţia de carton şi ambalaje din carton ondulat.

„Componenta de mediu este extrem de importantă, investiţia în energiile verzi este cea mai potrivită soluţie pentru un business construit pentru generaţiile următoare. La nivel de grup, unul din punctele Strategiei 2030, este producţia cu 0 emisii de carbon.”, afimă Vasile Sărac, Director General THIMM.

Investiţia în sistemul fotovoltaic pentru producţia de energie electrică s-a ridicat la aproximativ 613.000 de euro şi înseamnă 931,84 KWp cu panouri montate pe acoperişul unităţii de producţie.

Prin urmare, parteneriatul cu E.ON ajută imediat după punerea în funcţiune la:

•        reducerea costurilor cu utilităţile cu cel puţin 30%, cât acoperă CEF din necesarul de energie al companiei

•        şi reducerea emisiilor de CO2 cu aproape 254 de tone, anual.

Această investiţie vine cu un dublu beneficiu: economic şi sustenabil. Emisiile de CO2 într-un an de zile vor fi reduse cu 250 de tone. Reducerea consumului de energie electrică estimată va fi de 30%, dar în lunile de vară vom acoperi chiar şi 50-60% din consumul nostru din reţea.” afirmă Mihai Radu, Plant Manager THIMM.

Ce urmează? Pentru susţinerea partenerului nostru THIMM în atingerea obiectivului „producţie 100% cu 0 emisii de carbon”, în prezent discutăm implementarea de alte soluţii integrate pentru eficienţă energetică. În plus, sistemul fotovoltaic va fi extins, odată ce THIMM finalizează construcţia unui depozit pentru produsele finite, în proximitatea unităţii de producţie.

Fiecare parteneriat B2B al E.ON Energie România porneşte de la deschidere, transparenţă, personalizare pe nevoile de business şi soluţii la cheie care să contribuie atât la obiectivele financiare ale partenerilor noştri, cât şi a obiectivelor de mediu.

Împărtăşirea unor valori comune transformă clasicele colaborări în poveşti de succes pe termen lung, pentru business, societate, dar şi pentru mediul în care activăm.

Soluţia pentru independenţă energetică E.ON Photovoltaic este configurabilă integral, pentru a răspunde nevoilor indiferent de dimensiunea businessului şi aduce imediat optimizarea costurilor cu energia, iar pe termen lung contribuie la un mediu mai verde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO