• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Energie

Start cu stângul la tranziţia energetică: Romelectro, compania care a proiectat energia României, îşi cere insolvenţa

Start cu stângul la tranziţia energetică: Romelectro, compania care a proiectat energia României, îşi cere insolvenţa

Autor: Roxana Petrescu

18.01.2022, 00:07 4731

Romelectro, cel mai mare contractor românesc pentru proiecte energetice, şi-a cerut insolvenţa, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti pe 14 ianuarie. Potrivit celor mai recente informaţii financiare dispo­nibile, compania a terminat anul 2020 cu afaceri de circa 200 de milioane de lei şi cu pierderi de 8 milioane de lei.

„Despre capabilităţile grupului Romelectro, referin­ţe­le vorbesc de la sine: proiectare şi inginerie complexă pentru mai mult de 15.000 MW în centralele electrice con­venţionale şi nucleare, reprezentând 90% din capa­citatea totală instalată în România; programe complexe de reabilitare pentru mai mult de 3.000 MW; inginerie şi design pentru mai mult de 150 de staţii de înaltă tensiune şi aproximativ 22.000 km de LEA proiectate sau executate“, se arată pe site-ul companiei.

Intrarea în insolvenţă a Romelectro vine într-un mo­ment extrem de complicat în contextul în care România se află în plină tranziţie energetică, identificarea forţei de mun­că şi a companiilor locale capabile să realizeze pro­iecte energetice fiind una dintre provocările majore aso­cia­te acestui fenomen.

În absenţa firmelor locale care să pro­iecteze şi să construiască aceste investiţii energetice, a pro­ducătorilor locali de componente, tranziţia energetică a României poate deveni doar un prilej de a importa echipamente, fără un beneficiu major asupra economiei locale. Romelectro, deţinută de mai multe persoane fizice, cei mai importanţi acţionari fiind Viorel Gafiţa (administrator) şi Lucian Rădulescu, nu a oferit detalii suplimentare până la închiderea ediţiei.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107