Energie

Transelectrica a avut în primele 9 luni un profit de 19,2 milioane lei, de opt ori mai redus

Transelectrica a avut în primele 9 luni un profit de 19,2 milioane lei, de opt ori mai redus

Autor: Monica Juganaru

14.11.2012, 10:13 518

În primele nouă luni din anul precedent, Transelectrica a avut un câştig de 153,43 milioane lei.

În primul trimestru din acest an compania a consemnat un câştig de 43,6 milioane lei, după care a trecut pe pierdere.

Compania naţională de transport al energiei electrice a obţinut în perioada ianuarie-septembrie din acest an venituri de 2,18 miliarde lei, cu 4,8% mai mari faţă de anul precedent, însă chletuielile au crescut cu 13,5%, la 2,14 miliarde lei.

Din activitatea financiară, Transelectrica a avut pierderi de 2,2 ori mai mari, de 64,82 milioane lei, iar profitul operaţional EBIT a scăzut tot de 2,2 ori, la 96,18 milioane lei.

Cifra de afaceri a consemnat un avans de 7,2% în primele nouă luni, la 2,09 miliarde lei.

Datoriile cu scadenţa de până la un an au scăzut cu 54,9%, la 626,81 milioane lei, iar cele cu maturitatea peste un an au crescut cu 18,5%, la 1,18 miliarde lei.

Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine un pachet de 58,68%, un alt acţionar important fiind Fondul Proprietatea (FP), cu 13,19% din acţiuni, potrivit celor mai recente raportări de pe Bursă.

Acţiunile Transeletrica erau cotate marţi la BVB la un preţ de 11,49 lei, iar la această cotaţie capitalizarea companiei este de 842,25 milioane lei (185 milioane euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO