Companii

Finantare BERD pentru BRD Sogelease

09.10.2003, 00:00 18



Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare a acordat companiei de leasing BRD Sogelease o linie de finantare in valoare de 10 milioane de euro, pe o perioada de patru ani, avand ca destinatie contractele de leasing pentru achizitionarea de echipamente de catre societatile mici si mijlocii. La acest imprumut se vor adauga peste 1,25 de milioane de euro sub forma de asistenta tehnica si alte forme de finantare din partea Uniunii Europene, in vederea pregatirii ofiterilor de credite in domeniul leasingului. "BERD a sprijinit sectorul financiar - bancar cu sume care totalizeaza 480 de milioane de euro, avand o componenta speciala pentru IMM-uri. In cadrul creditului acordat BRD Sogelease, IMM-urile vor putea contracta finantari cuprinse intre 300.000 si 400.000 de euro. Fara acest program, ratele de dobanda ar fi fost mai ridicate, iar scadentele mai mici", a declarat ieri Hildegard Gacek, seful biroului BERD pentru Romania, cu ocazia semnarii acordului de finantare. "Pana in prezent am depasit suma acordata anul trecut, cand finantarile au totalizat 30 de milioane de euro. Estimam pentru 2003 contracte de cel putin 60 de milioane de euro", a declarat Jean Paul Decrock. BRD Sogelease este o societate detinuta 100% de BRD - Groupe Société Générale, avand un capital social de 45,5 miliarde lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24