Companii

Guvernul acordă un ajutor de 40 mil. euro pentru Oltchim, dacă Diaconescu nu plăteşte acţiunile

Guvernul acordă un ajutor de 40 mil. euro pentru Oltchim, dacă Diaconescu nu plăteşte acţiunile

Foto: Shutterstock

Autor: Departamentul Economic

26.09.2012, 19:49 483

Ordonanţa va fi aprobată miercuri, iar banii vor ajunge în conturile combinatului probabil la finele săptămânii, a declarat miercuri ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, după o întâlnire cu sindicaliştii de la Oltchim la Ministerul Economiei.

El a adăugat că odată cu aprobarea actului normativ va fi notificată şi Comisia Europeană cu privire la acest ajutor de stat. Ministrul Economiei a menţionat că suma este acordată cu titlu de împrumut, banii urmând să fie restittuiţi în cel mult şase luni, la dobânda pieţei.

Chiţoiu a reamintit că luni, 1 octombrie, expiră termenul până la care Dan Diaconescu trebuie să plătească 45 de milioane de euro pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim.

Referitor la acordarea ajutorului de salvare, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat anterior pentru MEDIAFAX că termenul pentru primirea unui răspuns de la Comisia Europeană este de 30 de zile, mult mai scurt faţă de alte scheme de ajutor.

"În astfel de situaţii, răspunsul Comisiei Europene este mult mai rapid, întrucât se presupune că ai o urgenţă, vrei să ţii o companie în viaţă. Totuşi, termenul este de 30 de zile de când se primeşte notificarea", a afirmat Chiriţoiu.

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO