Companii

Investitii de 4 mil. euro la Conserv Buftea

04.05.2007, 20:06 38

Producatorul de conserve din legume si fructe Conserv Buftea deruleaza un proiect de modernizare a unitatii de productie, in valoare de patru milioane euro, finantat din surse proprii, credit bancar si prin fonduri SAPARD. Firma produce in special conserve de legume si fructe, dar si pasta de tomate sau bulion. Pentru modernizarea fabricii din Buftea, Conserv va aloca 400.000 euro din surse proprii, iar 1,6 milioane euro vor proveni dintr-un credit de investitii contractat de la BRD-Groupe Societe Generale. Jumatate din suma necesara investitiei, de doua milioane euro, reprezinta sume nerambursabile contractate in cadrul programului SAPARD. Conserv Buftea a raportat anul trecut afaceri de 20,7 milioane lei (5,9 mil. euro), in scadere cu circa 14%, iar profitul a scazut usor, de la 1,68 milioane lei la 1,61 milioane lei. "In perioada raportata s-au inregistrat greutati in aprovizionarea cu materii prime (multe zone fiind afectate de calamitati naturale), forta de lucru calificata, urmare a sezonalitatii productiei, fapt care a condus la utilizarea creditelor bancare pe termen scurt, in vederea desfasurarii normale a productiei", se arata in raportul Conserv pentru 2006. Produsele firmei sunt livrate in special in depozite en-gros.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO