Companii

Iustin Paraschiv, milionar la 23 de ani: România se poate dezvolta cel mai mult în zona de agricultură

Iustin Paraschiv, milionar la 23 de ani: România se poate dezvolta cel mai mult în zona de agricultură

Autor: Ioana Mihai

19.05.2011, 23:50 5912

În 2005, când avea 23 de ani, a făcut primul milion de europrofit, iar investiţiile făcute până acum depăşesc 20 de milioanede euro. Prima oară când a intrat în lumea afacerilor era încăstudent la ASE, cu aproape zece ani în urmă. De-atunci, IustinParaschiv a ajuns unul dintre cei mai importanţi jucători tineridin agricultura şi industria alimentară din România. Cifra deafaceri cumulată a firmelor pe care le controlează s-a plasat anultrecut la 120 mil. euro, fără a pune la socoteală şi firmelecelorlalţi membri ai familiei, care ridică în total cifra spre 150de milioane, scrie revista BusinessMagazin.

A început prin a se implica în afacerea părinţilor săi careaveau la acea vreme un abator în Mizil şi o carmangerie mică.

"Am luat-o de la intrarea animalelor în abator şi până lafabricarea cârnaţilor, unul dintre puţinele produse pe care lefăceau atunci", spune Paraschiv, dar mărturiseşte sincer că nimicnu l-a atras. Vindeau în câteva magazine proprii, la Mizil, de undecumpărau şi alţi comercianţi. Într-o zi a văzut că întârzie foartemult maşinile cu marfă de la importatorul de carne - o afacerefondată de oameni care lucraseră anterior la fosta companie de statprin care se derula importul şi exportul cu alimente. Aşa că s-agândit să încerce marea cu degetul. A angajat un băiat bun vorbitorde engleză şi au început să sune în toată lumea. "Am căutat peinternet să vedem de unde putem aduce carne - furnizori sauproducători."

Primul pas, Carmistin

După o perioadă de câteva luni, a găsit un canal bun în Austriaşi a importat primul camion de marfă, mult sub preţul la carecumpărau materie primă părinţii lui. Odată stabilită o relaţie cufurnizorii de carne, aceştia au început să-l caute, să-i vândămarfă în continuare. Primul pas pentru fondarea firmei Carmistin,în 2001 a fost momentul în care a adus mai multă carne decât eraplanificat, ceea ce i-a creat probleme: nu avea unde s-odepoziteze. A trebuit să o vândă la producătorii de mezeluri pecare i-a găsit în Pagini Aurii. La final, profitul a fost de cătevasute de euro şi spune acum că era extraordinar de fericit.Neaşteptat a fost că după ce micii mezelari au luat prima oarăcarne de la el, au început să-i mai ceară. A văzut că treaba devineserioasă - îl sunau şi furnizorii externi, şi procesatorii interni-, "eu doar eram între ei şi notam comenzile". După ce a vândutcarne la firme mici, a început să lucreze şi cu cele mai mari."Cred că am avut şi foarte mare noroc", evaluează Paraschiv,gândindu-se că la acea vreme avea un singur angajat. Întâmplarea afăcut că a avut loc o criză de carne, la nivel mondial, motivpentru care toată lumea căuta marfă. La un moment dat a sunatcineva de la Aldis, ceea ce era ceva cu totul ieşit din comun, caşi cum l-ar suna acum cineva din consiliul director al uneimultinaţionale. "Ce oferiseră ei era un vis, câştigam cam cu 50%mai mult decât eram obişnuit." A semnat un contract cu ei şi auînceput să lucreze cu mai puţină bătaie de cap decât cu clienţiimici. Aldis Călăraşi a fost la vremea respectivă cel mai mareclient şi firma care a avut cel mai mare impact în dezvoltareaafacerii sale.

Declaraţia de independenţă

Pentru că nu avea spaţiu de depozitare, a trebuit să închiriezeunul; în plus, în perioada 2002-2003 a început să aibă tot mai marenevoie de capital. "La un moment dat foloseam banii din firmapărinţilor pentru importurile de carne, nu aveam nimic separat."Dar apetitul lui de risc era mai mare decât al familiei. "Eu vedeamlucrurile altfel decât ei, intuiam oportunităţile. Începeam să-micâştig independenţa faţă de familie", explică tânărul milionar.Voia, de exemplu, să meargă la toate târgurile din străinătate, iardeciziile se luau în funcţie de costuri, pentru că nu aveau forţăfinanciară. "Mi-am dorit foarte mult să investesc în mine, ca săcapăt cât mai multe cunoştinţe despre businessul ăsta. Aşa am luatdecizia, împreună cu familia, să fac separat firma Carmistin."

Afacerile au crescut apoi rapid. A închiriat un depozit laPloieşti, care era şi punct de desfacere. În 2005 ajunsese la ocifră de afaceri de 20 de milioane de euro, iar în 2006 volumul s-adublat şi a depăşit 40 de milioane de euro.

Anul trecut, cifra de afaceri a Carmistin, firma prin care sederulează importurile şi comerţul de carne, a ajuns la 46 demilioane de euro, iar împreună cu celelalte afaceri conexe adepăşit 120 de milioane de euro. Dacă se adaugă şi activităţilefamiliei - fabrica de mezeluri şi reţeaua de magazine Ana şi Cornel-, cifra de afaceri ajunge la 150 de milioane de euro. Toatefirmele pe care le-a mai construit şi-au înlănţuit activitatea deCarmistin sau de Ana şi Cornel.

De când s-a apucat de afaceri, Paraschiv a ajuns la o concluziepe care o susţine ferm: "România se poate dezvolta cel mai mult înzona de agricultură, zootehnie şi producţie". Citiţi mai multe încel mai recent număr al revistei Business Magazin.

Lanţul banilor

Carmistin este prima afacere fondată de Iustin Paraschiv, axatăiniţial pe comerţul cu carne de vită şi porc. De la începutulanului a fost creată o nouă linie - divizia agricultură,specializată în comercializarea de îngrăşăminte, pesticide şiseminţe.

Pajo Holding reuneşte o gamă de activităţi între care se numărăcreşterea şi vânzarea animalelor, cultivarea cerealelor şi ofabrică de furaje. Ladrisi Grup este o firmă prin care sedesfăşoară activităţile abatorului în care sunt sacrificateporcine, bovine şi cabaline.

Avicarvil este compania care are ca principal obiect deactivitate avicultura. În această firmă sunt reunite însădeopotrivă ferme şi abator de păsări, Ana şi Cornel este firma carereuneşte activităţile fabricii de mezeluri şi reţeaua care arepeste 100 de magazine de desfacere a produselor proprii. Firma estecontrolală de ceilalţi membri ai familiei - părinţii şi sorasa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO