Companii

Kronospan s-a imprumutat de 125 mil. euro de la Erste Bank

15.10.2007, 21:47 31

Producatorul de placi din lemn Kronospan Sebes, controlat de compania Kronospan din Austria, a contractat un credit in valoare de 125 mil. euro de la banca austriaca Erste Bank, actionarul majoritar al BCR. Imprumutul va fi acordat in doua transe, dintre care prima in valoare de 114,4 milioane de euro, este destinata rambursarii unui credit pe care Kronospan Sebes l-a primit in 2004 de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). La acea data, grupul austriac a utilizat fondurile BERD pentru a cumpara fabricile de prelucrare a lemnului detinute de Gruppo Frati Italia la Sebes, printr-o tranzactie de 200 de milioane de euro. Cea de-a doua transa a creditului Erste, de 10,6 milioane de euro, va fi destinata unor investitii in logistica, achizitia de containere, realizarea de cai ferate si cumpararea de utilaje de melaminare, respectiv doua prese cu o capacitate totala anuala de sapte milioane de metri patrati. Contractul de imprumut a fost aprobat recent de actionarii Kronospan Sebes, iar decizia investitorilor a fost publicata in Monitorul Oficial. Producatorul de placi din lemn va ipoteca in favoarea Erste spatiile de productie din Sebes, cu exceptia terenurilor si constructiilor folosite de Uzina Chimica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO