Companii

MedLife adaugă beneficii de wellness în pachetul extrasalarial pentru angajaţi, prin integrarea unor abonamente SanoPass, care oferă intrări nelimitate la sălile de fitness partenere la nivel naţional

MedLife adaugă beneficii de wellness în pachetul...

Autor: Cristina Bellu

21.02.2024, 10:04 1099

Grupul MedLife, cel mai mare ope­rator privat de sănătate, a introdus începând din acest an beneficii de wellness în pachetul extrasalarial pentru toţi angajaţii companiei, odată cu integrarea abonamentelor SanoPass FIT, care oferă intrări nelimitate la sălile de fitness partenere la nivel naţional, inclusiv de programe şi facilităţi de wellness.

„Includerea SanoPass FIT în pachetul de beneficii extrasalariale pentru echipa noastră a fost un pas normal, în linie cu obiectivele strategice de business. Promovăm în mod activ prevenţia şi adoptarea unui stil de viaţă echilibrat şi ne propunem să fim un exemplu în acest sens, prin susţinerea angajaţilor noştri în adoptarea unor obiceiuri sănătoase şi transformarea lor în rutină”, spune Radu Petrescu, Director Resurse Umane în cadrul MedLife.

Într-o perioadă în care atragerea şi retenţia talentelor sunt cruciale pentru succesul unei organizaţii, serviciile de wellness şi fitness contribuie la crearea unui mediu de lucru sănătos şi productiv, dar şi la consolidarea unei culturi organizaţionale care valorizează sănătatea şi bunăstarea angajaţilor.

„Această colaborare este dovada clară a viziunii partajate de a consolida o societate mai sănătoasă, începând cu mediul de lucru”, adaugă Andrei Vasile, CEO & fondator SanoPass FIT.

În cadrul MedLife, din totalul angajaţilor activi în platformă, 79,1% sunt femei şi 20, 29% bărbaţi, cele mai active grupe de vârstă fiind 25-31 ani şi 32-38 de ani. Până în prezent, o medie de 1.729 de abonaţi au mers la o sală de fitness şi au generat 3.798 de intrări, aproximativ 8.8 intrări pe lună

Conform un studiu extins realizat de Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite (NIH), care a implicat peste 100.000 de participanţi adulţi pe o perioadă de 20 de ani, persoanele care au practicat regulat activităţi fizice au redus cu până la 30% riscul de a dezvolta boli cardiovasculare şi cu până la 50% riscul de diabet zaharat, comparativ cu cei care au avut un nivel scăzut de activitate fizică.

SanoPass by Medlife adună o comunitate de peste 50.000 de membri activi şi o reţea extinsă de aproape 400 de săli de fitness partenere, Achiziţia din 2022 de către MedLife a consolidat poziţia companiei şi a extins oferta de servicii.

 
 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO