Companii

Mihai Bordeanu, Dacia: În 2024 vom avea un nou record de producţie auto în România datorită lui Duster III şi noilor modele Ford la Craiova

Mihai Bordeanu, managing director, Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head România: Instinctul a fost bun în ceea ce priveşte gama de motorizări, iar piaţa vine acum spre noi. În plus, nu discutăm doar de maşini electrice, ci şi de infrastructură aici. Mai mult, mizăm în continuare pe GPL, care are o cotă importantă din vânzări.

Mihai Bordeanu, managing director, Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head România: Instinctul a fost bun în ceea ce priveşte gama de motorizări, iar piaţa vine acum spre noi. În plus, nu discutăm doar de maşini electrice, ci şi de infrastructură aici. Mai mult, mizăm în continuare pe GPL, care are o cotă importantă din vânzări.

Autor: Bogdan Alecu

15.04.2024, 00:08 3051

Dacia a demarat deja producţia de preserie a lui Duster III în paralel cu Duster II, iar din iunie încep livrările către clienţi Ford a prezentat deja Puma facelift, iar producţia noilor Transit şi Tourneo Courier a demarat deja  În 2023 în România s-au asamblat peste 513.000 de maşini.

Producţia de maşini pe plan local va accelera spre 550.000 de unităţi în 2024, ce va reprezenta un nou record în România, datorită noilor modele lansate în producţie de Dacia şi Ford.

„Ne aşteptăm la un nou record de producţie în 2024. Anul trecut am avut la Dacia peste 322.000 de maşini, volum care va fi depăşit în 2024. Duster II încă se produce şi avem cerere ridicată pentru el deoarece în piaţă încă există apetit pentru diesel, motorizare care nu va mai exista pentru Duster III în Europa. Din iunie vom începe livrările la noul model. În numele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, am discutat şi cu colegii de la Ford Otosan, iar acum toate cifrele indică un nou an record de producţie în România“, a spus Mihai Bordeanu, managing director, Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head România, într-un interviu acordat ZF.

Potrivit datelor ACAROM, în primele două luni ale anului producţia a urcat cu aproape 14% faţă de perioada similară din 2023 la 100.000 de maşini. Miza creşterii producţiei este aceea de a atrage noi producători de componente şi a creşte sectorul auto spre 35 de miliarde de euro, faţă de circa 33 de miliarde de euro în 2023.

„În România am început cu Duster III în premieră cu cele mai scumpe versiuni, online, cu câteva sute de maşini. După, am lansat comenzile după Rabla Clasic pentru Duster III şi suntem la 90% echipări de top, peste jumătate 4x4, o treime hibrid. Acum trebuie să ţinem ritmul cu producţia“, a spus Mihai Bordeanu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO