Companii

Monsanto, producător de seminţe şi distribuitor de pesticide, a făcut 150 mil. euro anul trecut. Ritmul de cereştere anual, de 32%, e record de când se află în curtea Bayer

Monsanto, producător de seminţe şi distribuitor de...

Autor: Florentina Niţu

03.08.2023, 17:00 2023

Monsanto, companie care se concentrează pe afacerile cu seminţe hibride pentru porumb, rapiţă ori soia şi pe distribuţia de pesticide, a înregistrat o cifră de afaceri de 730 de milioane de lei (circa 150 mil. euro) în 2022, plus 32% faţă de anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Acesta este cel mai mare ritm de creştere anual din 2018 încoace, de la achiziţionarea companiei de către grupul german Bayer.

Profitul net a avut, de asemenea, o creştere faţă de anul 2021. Acesta s-a mărit de nouă ori, de la 4 milioane de lei la 36 de milioane de lei în 2022, conform datelor publice. Pe de altă parte, compania a renunţat la 20 de angajaţi, închizând anul trecut cu un număr mediu de 75 de salariaţi.

Monsanto are o staţie de procesare şi condiţionare a seminţelor pe care o deţine în localitatea Sineşti, Ialomiţa, la 30 de kilometri de Bucureşti. Staţia de la Sineşti este una dintre cele mai mari unităţi de procesare pe care le are grupul la nivel mondial, fiind justificată de localizarea strategică a României, dar şi prin faptul că cele 2,4 milioane de hectare însămânţate cu porumb de agricultorii locali reprezintă cea mai mare suprafaţă acoperită cu această cultură din Uniunea Europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO