♦ Parcul se întinde pe o suprafaţă ce depăşeşte 100 de hectare, iar lacul ocupă aproximativ 70 dintre ele, fiind înconjurat de o alee de aproximativ şase kilometri. ♦ „N-am mai văzut să se facă nimic la parcul ăsta de ani de zile“ ♦ „Mai bine te plimbi pe bulevard“
Parcul Herăstrău, aşa cum îl cunoaşte toată lumea încă de acum zeci de ani, care astăzi poartă denumirea de Parcul Regele Mihai I, s-a transformat din unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Capitalei într-o întindere de asfalt surpat şi denivelat, cu câte-un fir de iarbă uscată pe alocuri şi cu zeci de bănci rupte, cu stinghii lipsă şi cu pânze de păianjen pe la colţuri.
Doar zona statuilor fondatorilor Uniunii Europene, aflate între cele două poduri cu piatră cubică, mai aminteşte de ceea ce era Herăstrăul odată. Însă, este oare de ajuns ca doar o porţiune de câteva zeci de metri dintr-un parc ce se întinde pe mai bine de 100 de hectare să fie puţin îngrijită?
Toţi cei care se îndreaptă spre parc speră că vor petrece câteva ore printre copaci şi iarbă verde, privind poate chiar şi apusul pe malul lacului. Însă odată ajunşi aici, sunt întâmpinaţi de gropile de pe alei şi de iarba uscată.
„Băgaţi-o aici (făcând referire la o maşină care căuta un loc de parcare – n. red.), e liber. Cinci lei ora, doamna“, se aude la un moment dat un angajat al companiei de parcare de lângă intrarea în parc dinspre Piaţa Charles de Gaulle. Pe aleea ce duce spre lac, plină de copaci antici, cu trunchiuri uscate, abia dacă se pot face cinci paşi consecutivi fără să calci într-o groapă. Pista de biciclete abia dacă se mai vede, căci denivelările şi timpul şi-au spus cuvântul. Cu toate acestea, în contextul numărului mic de parcuri de la nivelul Bucureştiului, copiii, tinerii şi chiar şi cei mai în vârstă vin în Herăstrău – unii, de dragul vremurilor trecute, alţii, pentru că realmente nu au alternativă mai bună.
Două adolescente se aşază pe o bancă şubredă, care cu siguranţă nu a mai fost vopsită de ani buni. Îşi scot încălţările şi îşi pun în locul lor perechile de role.
„Ieşim destul de des cu rolele, cu bicicleta. Sunt şi porţiuni de drum aici în parc care arată cât de cât mai bine, dar sunt puţine. Sincer, mai bine te plimbi pe bulevard“, a spus una dintre ele.
În 2018, Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a demarat obiectivul de investiţii „Reabilitare peisagistică a parcului istoric Regele Mihai I“, iniţiat ca urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică de prestări servicii de proiectare privind elaborarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) - Reabilitare peisagistică a parcului istoric Regele Mihai I şi încheierea contractului aferent.
Documentaţia iniţială a fost respinsă, precizează oficialii Primăriei Municipiului Bucureşti, iar în prezent obiectivul de investiţii se află în faza de refacere a DALI.
„Obiectivul de investiţii este în faza de proiectare, nu au fost executate lucrări“, transmite Primăria Municipiului Bucureşti.
Reprezentanţii primăriei subliniază că pentru orice fel de intervenţii în aceste parcuri istorice, ALPAB trebuie să obţină doar în baza unui proiect avize şi acorduri de la Direcţia de Mediu din PMB, precum şi de la Ministerul Culturii.
Lucrările de refacere a aleilor deteriorate precum şi lucrările de reabilitare reprezintă o prioritate, transmite primăria, însă deocamdată ele se află doar pe o listă cu posibile lucrări.
„Acestea au fost incluse în lista cu propuneri de execuţie lucrări/reparaţii curente pentru anul în curs şi se vor realiza etapizat, în funcţie de necesităţile din teren dar şi de alocările bugetare. Prioritare sunt aleile de acces şi zonele intens utilizate“, spun reprezentanţii primăriei.
Pe aleile parcului e loc pentru toată lumea – biciclete, trotinete, role, cărucioare cu bebeluşi, triciclete, oameni care pur şi simplu se plimbă. Nimeni nu ţine cont de pisetele de biciclete – cele puţine care abia dacă se mai văd - sau de cei doi metri de asfalt dedicat celor care fac o plimbare.
O bună parte din parc arată ca o a doua Calea Victoriei din Bucureşti într-o zi de weekend – terase, restaurante şi cafenele full şi oameni care nu sunt hotărâţi la care dintre ele să se oprească. Lipsesc maşinile, dar în rest, peisajul este identic.
Restaurantele de lux, situate în zona Şoselei Nordului, cu fiecare detaliu de design pus la punct şi cu preţuri pe măsură, sunt desprinse dintr-un alt film şi sunt aruncate pe marginea lacului, pe o alee îngustă, delimitată de un şanţ care înconjoară tot lacul şi care provine, cel mai probabil, din surparea terenului.
Aici, muzica de pe terasele restaurantelor se îmbină cu claxoanele bicicliştilor care trebuie să-şi facă loc printre oameni, întrucât pista de biciclete s-a terminat brusc, iar de acum, fiecare e pe cont propriu.
„Pedalez în parcul ăsta de când eram copil, dar parcă n-a fost niciodată aşa. Amuzant e că atunci n-aveam piste, dar zic eu că se respecta mai mult, că nu era nebunia asta cu terase peste tot şi parcul era parc. Acum, dacă e să ne luăm după cum au făcut ei pistele, ce înseamnă? Că pot să merg cu bicicleta până aici, la pod şi după merg pe lângă ea până dau iarăşi de piste?“, spune Marius, un tânăr biciclist.
Aleea de aproape şase kilometri, care înconjoară lacul ce se întinde pe circa 70 de hectare, nu se schimbă cu nimic pe măsură ce înaintezi şi dai un tur complet. Unii oameni au decis să renunţe astfel la plimbările pe asfalt şi să aleagă alternativa caiacului pe lacul Herăstrău.
Totuşi, lucrurile nu stau cu mult mai bine nici aici. Crăcile copacilor căzute în apă, PET-urile ce plutesc în voie şi şerveţelele sau ambalajele de plastic sunt departe de a crea un decor în care să-ţi doreşti să te plimbi pe apă.
În zona Berăriei H, pe măsură ce înaintezi, se zăresc două debarcadere, fiecare cu câte două scaune albastre, personalizate cu diverse grafitti-uri şi texte ce nu pot fi reproduse. Doi paşi mai sus, între Hard Rock Cafe şi berărie, treptele pietruite îşi arată adevărata vârstă şi confirmă faptul că n-au mai fost schimbate de mult timp. Bucăţi de piatră cubică lipsesc din mult prea multe locuri.
Turul lacului e aproape complet. După ce treci primul pod cu piatră cubică, ce uneşte zona Berăriei H cu aleea statuilor fondatorilor UE, ajungi parcă în alt parc. Verdeaţă, pietriş, bănci cu toate stinghiile întregi şi un drum cu ceva mai multe pavele şi bucăţi întregi de asfalt – nu în totalitate, dar semnificativ mai multe decât până aici.
„Mi se pare cea mai ok zonă a parcului. Nu e extraordinară, dar e mai bine aici. E potrivită mai mult pentru plimbarea pe jos pentru că are pavelele astea inegale, deci cu bicicletele sau altceva nu prea e de mers. Ne bucurăm că e verdeaţă şi nu e mereu atât de aglomerat“, spune mama unui băieţel care se joacă pe iarba de lângă lac.
Entuziasmul scade dramatic după ce treci cel de-al doilea pod şi ajungi în zona Teatrului de Vară. Acolo, te întâmpină aceleaşi alei valuri-valuri şi aceeaşi iarbă îngălbenită şi uscată.
După ce termini de urcat o pantă nu foarte abruptă, ajungi în mijlocul unei alei late, de unde poţi vedea, centrate perfect, clădirile de birouri din piaţa Charles de Gaulle. Privind la acel nivel, ai putea spune că peisajul aduce puţin cu parcurile de afară, din oraşele mari.
Mirajul nu durează mult, căci atunci când îţi cobori privirea şi vezi bazinele fântânilor pline cu apă de ploaie, praf, mâzgă şi pânze de păianjen, îţi dai seama unde eşti - în ceea ce se numea cândva unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucureşti.
Mergând pe aleea din dreapta fântânilor, numită şi Aleea Michael Jackson, când priveşti în zare, vezi frumosul Arc de Triumf, dar nu îţi poţi păstra prea mult privirea la nivelul acela pentru că rişti să calci în vreo groapă nu tocmai mică.
Cel mai mare parc din Bucureşti arată astăzi, pe scurt, ca o viitoare ruină - ba chiar sunt mult mai îngrijite bulevardele care îl înconjoară.
„N-am mai văzut să se facă nimic la parcul ăsta de ani de zile. Era mai îngrijit când eram eu tânără“, spune o doamnă în vârstă.
