Companii

Palatul Parlamentului conduce detasat piata de evenimente din Capitala, desi noii hotelieri pun la bataie 4.000 de locuri in acest an

Palatul Parlamentului conduce detasat piata de evenimente din Capitala, desi noii hotelieri pun la bataie 4.000 de locuri in acest an

Click pentru detalii

10.04.2008, 17:05 565

50 de sali de conferinte cu o capacitate de 4.000 de locuri intra pe piata din Capitala in acest an, odata cu deschiderea de noi hoteluri. Cu toate acestea, liderii pietei de evenimente din Bucuresti raman salile din Palatul Parlamentului, Sala Tronului din Muzeul National de Arta al Romaniei si JW Marriott, care scot din buzunarele organizatorilor pana la 10.000 de euro pe zi.
Capitala dispune in prezent de 35.000 de locuri in 250 de sali de conferinte si spatii de expozitii, adica 37% din numarul total de spatii de intrunire la nivelul Romaniei. Cele 50 de sali care vor intra pe piata in acest an vor majora numarul locatiilor care gazduiesc evenimente cu 11%, ritm similar cu cel raportat anul trecut.
"Anul acesta vom asista la o crestere cu peste 3.900 de locuri in salile de conferinte din minimum sase noi hoteluri care s-au deschis sau care urmeaza sa fie deschise pana la sfarsitul anului 2008", a declarat Paul Marasoiu, presedintele Organizatiei Profesioniste de Conferinte si Expozitii - Romanian Convention Bureau (RCB).
Numai hotelul de patru stele Rin Grand din Capitala, detinut de fratii Negoita, va genera aproximativ 2.000 de locuri in sali de conferinte.
"Spre deosebire de alte hoteluri din Capitala, noi ne-am orientat businessul spre segmentul salilor de conferinte. In cadrul hotelului avem 34 de sali de conferinte, dintre care cea mai mare are 1.000 de locuri.
Pe ansamblu, punem la dispozitie aproximativ 2.000 de locuri in sali de intrunire", a declarat Sorin Ionescu, marketing manager al Rin Grand. El a mai spus ca anticipeaza ca organizarea de evenimente in sali de conferinte sa asigure peste 20% din veniturile totale ale hotelului, estimate in acest an la 17-18 milioane de euro.
Un alt hotel care isi va deschide portile in aceasta primavara, Radisson SAS, operat de grupul hotelier Rezidor, va genera peste 11 sali de conferinte in centrul de conferinte Pleiades, una dintre sali asigurand locuri pentru 500 de persoane, potrivit informatiilor furnizate de companie la sfarsitul lunii ianuarie.
Cu toate ca noile unitati hoteliere aduc un numar record de sali de conferinta pe piata din Capitala, Palatul Parlamentului continua sa conduca detasat in ceea ce priveste capacitatea disponibila. Casa Poporului, cladire construia in perioada comunismului, are mai multe sali care pot gazdui pana la 1.500 de persoane, preturile pentru inchiriere fiind cuprinse intre 3.000 si 6.000 de euro. La nivel de pret, Casa Poporului este concurata Sala Tronului din Muzeul National de Arta al Romaniei, poate costa si 10.000 de euro pe zi. O sala de conferinte cu o capacitate de 300-400 de locuri intr-un hotel de cinci stele din Capitala poate avea un tarif de inchiriere de aproximativ 1.000 de euro pe zi.
"Pretul depinde de pachetul total de servicii comandate in locatia respectiva, de calitatea, imaginea, notorietatea, nivelul de selectivitate si exclusivitate privind inchirierea salii, capacitatea si amploarea spatiului de primire, nivelul dotarilor tehnice din sala si perioada aleasa pentru derularea evenimentului", a explicat Marasoiu.
De exemplu, un spatiu pentru 20 de persoane amenajat tip sala de consiliu, inchiriat in week-end sau in august in Capitala poate costa 50 de euro. Aceeasi sala ar putea fi oferita gratuit in pachetul de servicii daca genereaza 20 de camere ocupate, consuma un pranz si o cina.
In mijlocul lunii mai sau octombrie in Bucuresti, aceeasi sala de conferinte va fi inchiriata cu 200 de euro, fara niciun serviciu colateral.
Anual in Capitala se organizeaza peste 2.000 de conferinte cu mai mult de 50 de participanti si aproximativ 600 din acestea au peste 100 de participanti.
"Inca din 2004 asistam la o crestere a cererii de organizare de conferinte cuprinsa intre 11-23% anual, ca tendinta inregistrandu-se cresterea ponderii evenimentelor cu un numar de peste 150 de participanti datorita cresterii numarului de sali de conferinte in hotelurile noi din Bucuresti si a capacitatii de cazare", a spus Marasoiu.
O medie a numarului total de participanti la conferinte in Capitala se situeaza intre 80.000 si 90.000 de persoane pe an, la nivelul tarii cifra fiind de peste cateva sute de mii, depasind chiar un milion daca se insumeaza participantii, invitatii si vizitatorii la conferinte, potrivit aceleiasi surse.
"Salile de conferinta din hoteluri reprezinta in primul rand instrumente de vanzare a celorlalte servicii oferite de hotel, respectiv cazare, restaurant, servicii personale si in acelasi timp sunt un catalizator al constituirii pachetelor de servicii necesare beneficiarilor directi, in vederea organizarii unei conferinte", a precizat el. Existenta unei sali de conferinte de suprafata mare va genera vanzarea preparatelor culinare si a bauturilor unui numar mare de participanti la un eveniment monden, o petrecere sau o receptie. "Ponderea in veniturile totale ale unui hotel asigurata prin inchirierea salilor de conferinte poate fi cuprinsa intre 11%-17% in cazul in care se dispune de o structura dezvoltata de spatii de intrunire", a adaugat el.
Salile de conferinte din hoteluri nu sunt asimilate centrelor de conferinte, mai mult fiind considerate facilitati de intrunire. "Pe diferite paliere de capacitate si structura functionala avem hoteluri precum JW Marriott, Novotel, Howard Johnson, Crowne Plaza, Hilton, Caro Golf, Grand Rin si ultimii intrati care sunt foarte bine reprezentati Radisson SAS si Ramada Plaza." El anticipeaza ca odata cu deschiderea de noi hoteluri de capacitate mare cu activitati de reuniuni si inaugurarea unor centre de conferinte independente se vor genera majorari importante ale businessului din organizarea de evenimente in urmatorii
3-5 ani.
Capacitatea totala de gazduire in sali de conferinte la nivel national este de aproximativ 96.000 de locuri. Marile orase precum Constanta, Brasov si Timisoara totalizeaza aproximativ 22.000 de locuri din spatiile de conferinte, respectiv 23% din numarul total.

Unde se tin conferintele?

Hoteluri cu facilitati de conferinte
Centre de conferinte sau expozitii (de exemplu Romexpo)Locatie neconventionala de reuniuni (de exemplu Muzeul National de Arta)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO