Companii

Peste 3.000 de turişti, pe pârtiile din staţiunile montane de pe Valea Prahovei

Peste 3.000 de turişti, pe pârtiile din staţiunile montane de pe Valea Prahovei

Autor: Mediafax

17.03.2012, 16:25 282

Cei mai mulţi turişti au ales pentru acest weekend staţiunea prahoveană Sinaia.

Astfel, pe pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului, situate la 2.000 de metri în Masivul Bucegi, se află aproximativ 2.000 de turişti.

Toate instalaţiile de transport pe cablu funcţionează, iar stratul de zăpadă depăşeşte, în unele zone, un metru grosime, a declarat Alin Filip, director al domeniului schiabil Sinaia.

În staţiunea prahoveană Azuga, termometrele arată temperaturi de peste zece grade Celsius, însă chiar şi aşa se poate schia pe pârtiile Sorica şi Cazacu, unde, sâmbătă, se află aproape 1.000 de turişti.

Alte câteva sute de turişti au ales pentru acest weekend pârtia Kalinderu şi parcul de distracţii din staţiunea Buşteni.

Sezonul de iarnă 2011- 2012 este prelungit în condiţiile în care în acest sezon s-a putut schia în condiţii foarte bune şi pe zăpadă naturală abia în luna ianuarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels