Companii

Philip Cox, Cramele Recas: 2006 ar putea fi primul an in care importurile de vin vor depasi exporturile

30.05.2006, 00:00 20

Directorul comercial al companiei Cramele Recas, unul dintre cei mai importanti exportatori de vin, spune ca a infiintat o companie care se ocupa de marketingul si vanzarea produselor pe piata interna.

"Am luat aceasta decizie pentru a facilita procesul de administrare al companiei", a spus Philip Cox.

Compania Cramele Recas urmareste sa devina mai vizibila pentru consumatorul roman, dupa ce peste 60% din vanzarile anuale erau destinate pana acum pietelor externe.

"Daca pana anul trecut eram preocupati in primul rand sa efectuam investitiile necesare pentru a perfectiona o parte din productie, in prezent atentia noastra este indreptata catre client", spune Philip Cox.

Directorul comercial mai spune ca dezvoltarea pe segmentul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) reprezinta o prioritate in acest an.

"Compania pe care am infiintat-o are 40 de angajati care asigura relatia cu hotelurile si restaurantele, dar si cu retelele de key-accounts", spune Philip Cox.

Strategia producatorului din Banat urmareste cresterea vanzarilor pe piata interna.

In 2005, Cramele Recas a exportat 55% din productie, iar 45% a fost comercializata pe piata interna. In acest an, 55% din productie vor merge catre piata interna iar 45% vor merge catre export.

"Din punct de vedere valoric insa ne asteptam sa existe o egalitate datorita cresterii semnificative a nivelului mediu de preturi practicate la export", spune Cox.

El considera ca in acest an exporturile de vin vor inregistra o scadere "dramatica".

"Anul 2006 risca sa fie primul an din istoria Romaniei in care importurile de vin vor depasi exporturile", spune el.

Potrivit lui Philip Cox, aceasta situatie survine ca urmare a unei recolte reduse in 2005, care a determinat cresterea preturilor de vin vrac. "Alaturi de scaderea euro, cresterea pretului la vinul in vrac au determinat scaderea exportului vinului vrac si cresterea importurilor pentru aceste produse", este de parere Cox.

"Productia ineficienta, alaturi de tehnologia neperformanta, legislatia incompleta si evolutia foarte lenta spre o strategie de promovare comuna a sectorului viticol lasa Romania complet in urma fata de competitorii din alte tari si face foarte dificil ca vinul romanesc sa devina competitiv la scara mondiala", adauga Cox.

Inca de anul trecut, exporturile de vin au inceput sa scada, dupa ce ani la rand vinul s-a aflat in topul produselor agroalimentare livrate pe pietele externe.

Anul trecut, producatorii de vin au vandut pe pietele externe doar 270.000 de hectolitri, fata de peste 375.000 de hectolitri in 2004. Valoric, exporturile de vin au scazut cu 18% pana la 17,8 mil. euro. Cei mai importanti exportatori de vin din Romania sunt Halewood International, Vinia, Cramele Recas si Provinum.

Cramele Recas estimeaza in acest an un volum al exporturilor de peste 2 milioane de sticle, cu 17% mai mult fata de 2005. Valoric, vanzarile producatorului din Banat vor ajunge la 2,2 milioane de euro, fata de 1,9 milioane de euro in 2005.

Anul trecut, Cramele Recas a exportat 1,7 milioane de sticle de vin, 9.000 de Bag Box-uri de 3 litri si 55.000 de litri de vin in vrac.

Compania intentioneaza in acest an sa renunte la exportul de vin in vrac si sa se axeze doar pe vin imbuteliat.

Firma exploateaza in prezent circa 700 de hectare de vita-de-vie, de pe care a obtinut in 2005 o productie de 4,5 milioane de litri de vin.

Directorul comercial al Cramelor Recas precizeaza ca in acest an compania va infiinta o noua plantatie de vie de 63 de hectare, in urma unei investitii de un milion de euro.

In 2005, compania a inregistrat o crestere de 56% a vanzarilor, pana la 6,4 mil. euro. Pentru acest an, Cramele Recas preconizeaza o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20%, pana la 7,7 mil. euro.

Piata vinurilor s-a ridicat anul trecut la circa 350 de milioane de euro, fata de 310 milioane de euro in 2004, potrivit informatiilor Patronatului National al Viei si Vinului. Principalii jucatori sunt Murfatlar Romania, Vincon Vrancea, Cotnari si Jidvei. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO