Retail&Agrobusiness

Aqua Bilbor, producătorul brandului Izvoarele Călimani, are pe masa un plan ambiţios de dezvoltare: investiţii de 10 mil. euro în extinderea capacităţii de producţie; dublarea numărului de angajaţi şi relansarea brandului

Aqua Bilbor, producătorul brandului Izvoarele Călimani,...

Autor: Cristina Bellu

25.06.2021, 10:39 785

Aqua Bilbor, producătorul brandului de apă de izvor plată şi carbogazificată Izvoarele Călimani, şi-a bugetat investiţii de aproximativ 10 milioane de euro în dezvoltarea businessului, în următorii doi ani, astfel încât la finalul anului 2023 să atingă o capacitate de producţie de peste 100 milioane de litri pe an, potrivit datelor transmise vineri de companie.

Proiectul de extindere cuprinde achiziţia de terenuri în vederea construirii unor noi capacităţi de îmbuteliere şi depozitare, dezvoltarea unor noi surse de apă si achiziţia de utilaje.

“Anul acesta Aqua Bilbor şi-a propus să ajungă la o producţie de 20 milioane de litri şi o cifră de afaceri de până la 25 de milioane de lei. Tot în cursul anului 2021, managementul şi-a propus să aloce 2,5 milioane de euro pentru construcţia unei hale de producţie şi a unei linii de îmbuteliere pentru ambalaje de cinci litri“, spune Constantin Degeratu, administrator al Aqua Bilbor.  

În perioada 2022-2023, compania şi-a planificat investiţii de aproximativ 7,5 milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie şi depozitare la peste 100 milioane de litri pe an. Finanţarea va fi asigurată atât din fonduri proprii, cât şi din fonduri europene sau de la bănci.

“Pentru acestă creştere vor fi necesare achiziţii de utilaje, hale pentru îmbuteliere şi depozitare, un teren de 30.000 de metri pătraţi şi surse noi de apă”, afirmă Cristian Şerban, director de dezvoltare al Aqua Bilbor.

El precizează că în acest moment compania are 30 de angajaţi, iar până la finalul anului numărul acestora ar putea ajunge la 60.

“Odată cu extinderea capacităţii de producţie la peste 100 milioane de litri pe an, personalul ar putea ajunge la 120 de oameni la finalul anului 2023”

Aqua Bilbor este compania care în anul 2019 a cumpărat Bilbor Mineral Water, producător de apă minerală natural, care din anul 2010 deţinea o fabrică în localitatea Bilbor din judeţul Harghita. De la preluare, compania a investit în achiziţia de utilaje noi şi în modernizarea capacităţii de imbuteliere şi stocare pentru repornirea producţiei. Astfel, în ultimii doi ani investiţiile s-au ridicat la aproximativ cinci milioane de euro.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro