Grupul Fratelli, care cuprinde mai multe cluburi, bistrouri şi restaurante, şi-a bugetat pentru acest an afaceri de 68 de milioane de lei, în urcare cu o treime comparativ cu rezultatele din 2018. Avansul vine după un alt plus de două cifre (18%) în 2018 faţă de 2017, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor communicate de oficialii companiei.
Cifra de afaceri reprezintă rezultatul la nivel de grup, mai exact au fost cumulate rezultatele companiilor care operează toate localurile din Bucureşti şi Mamaia. Acestea sunt deţinute toate de cei patru fondatori - arhitectul Mihai Popescu, fratele său geamăn Liviu Popescu şi doi prieteni, Dani Caramihai şi Nicu Mergeani. Rezultatele nu cuprind însă şi afacerile francizelor Fratelli din Timişoara, Constanţa sau Iaşi.