• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Retail&Agrobusiness

Nemţii de la Dalli închid fabrica de la Timişoara la 8 opt ani după ce au preluat-o de la P&G. Primele semne ale declinului au apărut în 2021, când unitatea a picat 151 de locuri în topul exportatorilor

Nemţii de la Dalli închid fabrica de la Timişoara la 8 opt ani după ce au preluat-o de la P&G. Primele semne ale declinului au apărut în 2021, când unitatea a picat 151 de locuri în topul exportatorilor

Autor: Cristina Roşca

16.04.2022, 16:00 29415

Grupul german Dalli, intrat pe plan local în 2014, când a preluat de la P&G fabrica de detergent de la Timişoara, va închide operaţiunile de producţie din România, scrie seenews.com, care citeaza oficialii grupului. Această mutare face parte dintr-un plan mai amplu de restructurare ce vizează mai multe fabrici.

“Dalli va opri treptat operaţiunile din Warth (Austria) până la final de 2022, după care va închide fabrica. În Timişoara se va întâmpla acelaşi lucru, iar în decembrie 2022 această unitate va fi fie vândută, fie închisă”, spun reprezentanţii grupului citaţi de seenews.com.

În cel mai bun moment, unitatea contribuia cu o treime la capacitatea totală de producţie de detergenţi a grupului.

Dalli Production România, subsidiara locală a grupul german Dalli, care deţine o fabrică de detergenţi la Timişoara, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de peste 434,3 mil. lei (peste 90 mil. euro), în creştere cu aproximativ 12% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Rezultatele nu sunt publice pe 2021. Totuşi, un prim indicator al evoluţiei companiei îi reprezintă exporturile pe anul trecut. Compania Dalli Production România s-a situat în 2021 pe locul 445 în clasamentul celor mai mari exportatori locali, în cădere liberă, cu 151 de poziţii.

Nemţii invocă creşterea preţurilor – la energie şi materii prime – ca motive ce duc la restructurare. Astfel, este în plan şi reducerea numărului de salariaţi la două fabrici din Germania şi la două din Olanda. Mai mult, compania va abandona până în 2030 a articolelor neprofitabile, precum detergentul de vase şi bunurile de curăţenie a locuinţei, alături de unele articole de îngrijire personală.

În total, compania are şapte fabrici, conform site-ului propriu. Astfel, se vor închide (sau vinde) două şi va fi redusă activitatea la alte patru. Singura care nu este menţionată este o unitate din ţara mamă, Germania.

Fabrica de detergenţi de la Timişoara pe care grupul german Dalli a preluat-o în 2014 de la gigantul american P&G are o capacitate totală de 300.000 de tone, ce o poziţionează pe locul întâi în topul celor mai mari facilităţi de producţie ale companiei. Ea se află la egalitate cu o altă fabrică din Germania a lui Dalli.

La final de 2020, unitatea de producţie avea peste 300 de salariaţi care produceau detergent, conform celor mai recente date ZF.

La intrarea pe plan local, CEO-ul de la acea vreme al grupului spunea că a ales să intre pe piaţa locală datorită forţei de muncă bine pregătite şi datorită sistemului educaţional bine pus la punct, sistem care poate susţine dezvoltarea viitoare a companiei în România. Fabrica nemţilor de la Timişoara este prima – şi singura - a grupului în Europa Centrală şi de Est. Ei au venit în regiune în primul rând ca partener de producţie al P&G.

Grupul Dalli este specializat în producţia de mărci private pentru retaileri gigant, printre clienţii companiei numărându-se Lidl şi Aldi, ambii discounteri germani, dm Drogerie Markt şi Rossmann, companii active pe piaţa drogheriilor, potrivit unor informaţii anterioare oferite de oficialii Dalli. Grupul Dalli este o afacere de familie ajunsă la cea de-a cincea generaţie, având o istorie de peste 170 de ani.

Germanii mai deţin pe plan local şi firma Dalli Dc Ost, înfiinţată în urmă cu patru ani, cu obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata al produselor cosmetice şi de parfumerie“ şi afaceri de 415,3 mil. lei în 2020, plus 32%. Această entitate se ocupă cel mai probabil de distribuţie pe plan local, acelaşi model fiind practicat şi de alţi giganţi din domeniu precum P&G şi Unilever. Astfel, o entitate produce, iar o alta preia distribuţia produselor grupului pe piaţa locală. Compania care se ocupă de distribuţie nu va avea în portofoliu doar bunurile realizate în fabrica locală, ci şi în celelalte unităţi de producţie ale grupului. Compania Dalli Dc Ost are sediul tot în judeţul Timiş, la fel ca fabrica. Compania se află şi ea în top exportatori, pe locul 117, în coborâre 64 de poziţii.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470