Retail&Agrobusiness

Verdino, producător de alimente pe bază de proteine de mazăre, deţinut de antreprenorul Raul Ciurtin, a scos pe piaţă o gamă nouă de cârnaţi şi chifteluţe

Verdino, producător de alimente pe bază de proteine de mazăre, deţinut de antreprenorul Raul Ciurtin, a scos pe piaţă o gamă nouă de cârnaţi şi chifteluţe

Autor: Florentina Niţu

17.02.2021, 12:33 310

Verdino Green Foods, producător român de produse alimentare bază de proteine de mazăre, deţinut de antreprenorul Raul Ciurtin, a scos pe piaţă o gamă nouă de cârnaţi şi chifteluţe ca urmare a interesului din ce în ce mai crescut al consumatorilor români pentru alimente vegetale, dar şi datorită creşterii exportului în ţări precum Spania, Olanda, Elveţia şi Serbia.

„Anul 2020 a reprezentat recunoaşterea noastră în piaţă ca principalul jucător în categoria plant-based din România. Am reuşit să penetrăm piaţa, astfel încât azi suntem prezenţi în aproape toate reţelele comerţului modern, dar şi HoReCa. (...) Cei mai mulţi dintre retaileri au înţeles că aceasta este direcţia viitorului şi au devenit mai receptivi faţă de produsele plant-based. Astfel, am decis să ne extindem portofoliul”, spune Eberhart Raducanu, CEO Verdino Green Foods.

Noua gamă vine cu şase tipuri de cârnaţi, fiecare din ei cu inserţii de condimente şi plante aromatice specifice bucătăriilor europene şi orientale: bratwurst şi bratwurst cu spanac, inspiraţi de bucătăria austriacă şi germană, cârnăciori de mic-dejun – inspiraţi de gastronomia britanică, Merguez – cu condimente nord-africane, dar foarte populare şi în Franţa, cârnăciori Salsiccia, cu ierburi mediteraneene şi cârnăciori de casă – cu condimentare românească, similară şi cu gastronomia poloneză. Astfel, compania ajunge la un portofoliu de 52 de produse vegane pe bază de proteine din mazăre.

Produsele Verdino vor ajunge în 2021 şi în magazine din ţări precum Marea Britanie şi Germania, unde sunt semnate deja parteneriate cu distribuitori locali, potrivit reprezentanţilor companiei.

 
AFACERI DE LA ZERO