♦ Unicul acţionar al companiei încă de la început este Guido Retter ♦ De la fondare şi până astăzi, portofoliul Retter a strâns peste 50 de proiecte diverse.
Lotul de 21 de kilometri cuprins între Dumbrava şi Mizil din autostrada A7 către Moldova a ajuns la un procent de execuţie de aproape 20%, ritmul de lucru fiind intens, după cum spune unul dintre constructorii implicaţi în realizarea lucrărilor.
„Lucrările evoluează în ritm alert. Dacă în martie progresul general era de 5,8%, în raportul de la finalul lunii iunie procentul overall (total – trad.) era de 19,5%. Se lucrează intens, de luni până sâmbătă, la capacitate maximă. Constant evaluăm graficul de lucrări şi, împreună cu echipele de lucru, se iau decizii şi măsuri menite să eficientizeze fiecare proces, precum şi resursele angrenate, pornind de la materiale, la echipamente, utilaje şi până la resursele umane“, au spus reprezentanţii companiei Retter Projectmanagement, la solicitarea ZF.
Acesta este primul proiect major pentru Retter ca antreprenor general.
„În cadrul acestui proiect, trebuie să găsim constant modalităţi de a gestiona probleme financiare din ce în ce mai complexe, să stabilim conexiuni de încredere cu toţi stakeholderii şi să ne confruntăm cu presiunea continuă de a gestiona costurile şi timpul.“