Companii

Romgaz a dat de zăcăminte de 2,2 mld. $ în Marea Neagră. Ruşii deţin însă 72% din perimetru şi vor avea puterea de decizie asupra investiţiei

Autor: Radu Bostan

15.10.2015, 00:07 1191

Romgaz (simbol bursier SNG) s-a ancorat de ruşii de la Lukoil pentru a participa cu o cotă de doar 10% la singurul său proiect de explorare offshore, pentru care ieri compania a anunţat rezultatele primelor foraje.

Zăcământul de gaze descoperit are peste 30 mld. metri cubi, echivalentul consumului României pe trei ani. Proiectul are însă numeroase necunoscute, de la cererea pe piaţa locală până la interesele Rusiei, principala sursă de gaze în regiune.

„Dacă preţul gazelor din Rusia scade sub 200 dolari/mia de metri cubi, vedem şanse minime ca resursele din Marea Neagră să fie dezvoltate“, a spus Tamas Pletser, analist la Erste Bank. Gazele ruseşti costă în România 370 dolari/mia de metri cubi, cu 13% mai puţin decât anul trecut.

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

Încasările posibile ale Romgaz din acest proiect sunt de circa 220 milioane de dolari (855 mil. lei), potrivit calculelor ZF. Acţiunile Romgaz au crescut ieri cu 2%, pe rulaje mai mari decât de obicei.

Anunţul vine la trei ani după ce ExxonMobil şi Petrom au descoperit un zăcământ de 42-84 mld. metri cubi în perimetrul Neptun.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO