Companii

Vânzările Carrefour, din nou pe minus în T1 după revenirea firavă din iarnă

Vânzările Carrefour, din nou pe minus în T1 după revenirea firavă din iarnă

Carrefour a mizat pe extindere şi în primele trei luni ale anului, deschizând trei supermarketuri în această perioadă, care au presupus investiţii de 4,5 mil. euro, potrivit calculelor ZF

Autor: Cristina Roşca

17.04.2011, 23:51 155

Retailerul francez Carrefour, cea mai mare reţea dehipermar­ke­turi de pe piaţa locală, a avut în primele trei luniale acestui an vânzări de 267 milioane de euro, cu 0,6% mai puţin(2 mil. euro) decât în pe­rioada similară a anului trecut, încondiţiile în care pe final de an 2010 încasările retaileruluifrancez îşi reveniseră uşor.

Astfel, în perioada octombrie-decembrie 2010 vânzărilefrancezilor în România au ajuns la 327 mil. euro, în creştere cu0,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2009. În termeni com­parabili seobserva însă şi atunci un declin de 4,3%. Trimestrul patru este deregulă cel mai bun pentru retaileri, vânzările fiind impul­sio­natede apetitul crescut al consumatorilor în perioada sărbătorilor deiarnă.

În prima parte a acestui an, declinul vân­zărilor pe piaţalocală ajunge la 4,1% faţă de primul trimestru din 2010, dacă suntanalizate rezultatele în termeni comparabili, cu acelaşi număr demagazine ca în martie 2010. Expansiunea grupului francez înRomâ­nia a im­pulsionat vânzările cu 6,1%, în timp ce cursulvalutar a avut un impact negativ de 2,6%. La un curs de schimbconstant, vân­zările au crescut cu 2%. Declinul din România vine încontextul în care vânzările la nivel european au fost de asemeneaîn scădere, cu 3,7%, singurele ţări unde s-au înregistrat creşterifiind Turcia (1,2%) şi Franţa (1,8%).

Anul trecut per ansamblu a fost un an mai slab pentru Carrefour- care mai deţine şi o reţea de supermarketuri - faţă de 2009, încon­diţiile în care afacerile au scăzut cu 0,4%, până la 1,13 mld.euro. 2010 a fost astfel al doilea an de la intrarea pe piaţă aCarrefour. În 2010, când vânzările totale au fost pe un trenddes­cendent, deşi declinul s-a temperat de la o scă­dere de 4,7% în2009 faţă de 2008 la doar 0,4% anul trecut.

Cu toate că în România consumul a scăzut anul trecut cu 5,3%potrivit INSSE, francezii au continuat să vină cu bani înextinderea ma­ga­zinelor pe piaţa locală, în special pe seg­mentulsupermarketurilor, astfel că grupul avea la finalul anului trecut55 de magazine, cu 15 mai multe faţă de 2008 (două hipermar­keturişi 13 supermarketuri).

Trendul negativ al consumului a continuat şi în acest an, înprimele două luni declinul depăşind 5%, potrivit INSSE. Carrefour amizat totuşi pe extindere şi în primele trei luni ale anului,inaugurând trei supermarketuri, a căror investiţie se ridică,potrivit calculelor ZF, la 4,5 mil. euro. Pentru acest an mai esteanunţată deschiderea altor două hiper­mar­keturi în Bucureşti şiBotoşani şi continuarea ex­pansiunii pe segmentulsupermarketurilor, fără a fi precizat un număr de unităţi ceur­mează a fi inaugurate.

Pe de altă parte, pentru eficientizarea reţelei, în 2009francezii au închis hipermar­ke­tul din proiectul Armonia Brăila,pentru ca un an mai târziu să fie închise şi trei super­marketuri,în Hunedoara, Baia Mare şi Turda.

Carrefour a obţinut la nivel mondial în pri­mele trei luni aleacestui an vânzări de 24,7 mi­liarde de euro, în creştere cu 3,9%.Europa - exceptând Franţa - a fost singurul continent undevânzările au scăzut, în Asia şi America Latină avansul fiind înfiecare caz de peste 15%.

Schimbare de şef

Patrice Lespagnol, 52 de ani, cel care a condus în ultimii treiani operaţiunile din România ale gigantului francez Carrefour, apreluat conducerea subsidiarei din Grecia, urmând a fi înlocuit decătre Francois-Melchior De Polignac. Lui Lespagnol i-a fostîncredinţată o afacere de aproape 2,7 mld. euro, cât reprezintăvânzările Carrefour pe pieţele din Grecia şi Cipru (cele două ţărisunt analizate împreună în raportul financiar anual al Carrefour),ţări în care francezii au 521 de magazine, dintre care 256 demagazine de proximitate, 227 de supermarketuri şi 38 dehipermarketuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO