Dacă la începutul anului 2020 România avea numai 271 de prosumatori, acest club exclusivist s-a transformat într-un jucător semnificativ în sectorul energetic local. Astfel, la finalul anului trecut, România avea peste 107.000 de prosumatori, cu o capacitate cumulată de 1.388 MW şi investiţii care se apropiau de 1,5 miliarde de euro. Până în 2030, acest segment va creşte, nu cu acelaşi ritm, estimările fiind ca la finalul anului 2030 România să aibă o capacitate instală în zona prosumatorilor de 2.500 MW.
„Autoproducerea de energie electrică a înregistrat o creştere notabilă în ultima perioadă, în special în anii 2022 şi 2023. Această creştere remarcabilă marchează angajamentul consumatorilor rezidenţiali şi al societăţilor comerciale de a-şi controla consumul de energie şi de a-şi reduce amprenta de carbon. Obiectivul principal este de a stimula în continuare dezvoltarea acestui trend prin încurajarea adoptării tehnologiilor de prosumator şi creşterea capacităţii instalate de producţie descentralizată de energie. Scopul ambiţios este atingerea unei ţinte de 2,5 GW capacitate totală instalată a prosumatorilor în 2030. Această tranziţie către un sistem energetic distribuit va permite consumatorilor să-şi reducă costurile energetice şi să producă energie curată şi sustenabilă“, se arată în varianta actualizată a PNIESC (Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice), disponibil pe site-ul Ministerului Energiei.