Companii

ZF pregăteşte de lansare Atlasul de business al României, ediţia a doua. Cum arată harta noilor fabrici mari care au apărut pe scena locală? Atlasul de business al României, ediţia a doua, este propunerea ZF de a citi businessul prin intermediul a 50 de hărţi care oferă imaginea României de astăzi

ZF pregăteşte de lansare Atlasul de business al...

Autor: Cristina Roşca

19.05.2023, 00:07 1914

În ediţia din acest an a anuarului Atlasul de business al României, ZF a realizat în premieră harta noilor fabrici mari anunţate pe plan local în ultimii cinci ani. Este vorba de 20 de fabrici ridicate de la zero care au necesitat investiţii de peste 30 mil. euro fiecare. Au fost analizate atât investiţiile finalizate, cât şi unele recent anunţate sau în curs de construcţie. În ultimii cinci ani, în România au fost anunţate câteva sute de investiţii în noi facilităţi de producţie.

Dintre acestea, ZF a identificat 20 de pariuri majore ce adună investiţii totale de peste 2 mld. euro. Atenţia investitorilor s-a îndreptat către 13 dintre cele 42 de judeţe (cu tot cu Bucureştiul), cea mai populară destinaţie fiind Clujul. În România, industria contribuie cu circa un sfert la PIB. În 2022, acest sector de bază pentru economie a postat o scădere de 1,8% faţă de anul anterior. Pentru a putea menţine creşterea economică, România are nevoie de investiţii şi are nevoie de producţie cu valoare adăugată.

Care sunt sectoarele către care şi-au îndreptat atenţia investitorii? Care sunt judeţele care au ieşit câştigătoare în analize? Câte fabrici sunt în construcţie şi câte sunt gata? Dar mai ales cine sunt companiile care pun umărul la dezvoltarea României? La toate aceste întrebări găsiţi răspunsul în anuarul ZF Atlasul de business al României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO