Bitdefender se mută cu cei aproape 1.000 de angajaţi în noul sediu central din Orhideea Towers

9 sep 2018 Ziarul Financiar

Bitdefender a demarat procesul de mutare în noul sediul central din noua clădire de birouri Orhideea Towers, compania românească de securitate informatică închiriind în acest sens patru etaje (9.267 de metri pătraţi), pentru cei peste 900 de angajaţi.

Detaliile contractului au fost anunţate anul trecut.

Contractul a fost semnat pentru un termen minim de 5 ani. Bitdefender îsi va muta echipele globale din locaţia anterioară, DV24Offices, în etajele 9, 10, 11 si 12 ale clădirii Orhideea Towers.

Dezvoltată de CA IMMO şi însumând 37.000 mp închiriabili, această clădire de clasă A, certificată LEED GOLD , presupune o investitie de 75 milioane euro.  În urma contractului cu Bitdefender, rata de pre-închiriere a proiectului a ajuns la la 65%.

“Suntem încântaţi sa aducem în portofoliul nostru un client nou, Bitdefender. Dezvoltarea proiectului Orhideea Towers ne permite completarea bazei noastre de clienti premium şi, în acelasi timp, satisface planurile de expansiune ale companiilor din România cu cea mai accelerată rată de crestere, asa cum este Bitdefender, multe dintre acestea fiind parteneri de lunga durată. Cu acest proiect, ne consolidăm pozitia locală, adăugând o nouă clădire de clasă A portofoliului actual din Bucuresti, închiriat aproape în totalitate”,  a declarat Frank Nickel, Chief Executive Officer în cadrul CA IMMO.

Contractul de închiriere va dura minim 5 ani cu posibilitatea de extindere, fiind intermediat de compania imobiliară Cushman Wakefield Echinox. Bitdefender este al doilea chirias ancoră care isi relochează operatiunile globale in Orhideea Towers, alături de Misys, o companie internaţională specializată în dezvoltarea de software financiar.

“Înconjurată de universităţile tehnice, campusul studenţesc şi la mică distanţă fată de centrul oraşului, această nouă clădire ne va asigura o multitudine de avantaje, cel mai important fiind contactul strâns cu talentele noii generaţii, absolvenţi ai Universităţii Politehnice Bucureşti”, a explicat Bogdan Irina, Chief Operating Officer in cadrul Bitdefender.

Cele două turnuri ale Orhideea Towers vor avea 13 (P+12), respectiv 17 (P+16) etaje supraterane, cu suprafeţe ample de până la 2.700 de metri pătraţi per etaj şi două etaje subterane. Clădirea va dispune de 406 de locuri de parcare, precum şi spaţii de depozitare pentru biciclete, cu duşuri şi vestiare pentru biciclişti. 

 

 
Cuvinte cheie:
bitdefender
, mutare
, angajati
, sediu
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide