Eveniment

141 de emitenti de pe RASDAQ revin la tranzactionare

14.07.2005, 20:25 14

Un grup de 141 de emitenti de la Bursa Electronica RASDAQ (BER) vor reveni la tranzactionare, vineri, 15 iulie, prin intermediul mecanismului de negociere dezvoltat pe platforma tehnica Arena a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Acesta este cel de-al patrulea grup de companii care vor utiliza noul sistem. RASDAQ utilizeaza sistemul Arena pentru un numar de 758 de emitenti, dintre care 120 utilizeaza sistemul de licitatie si 638 sistemul de negociere. "Pe masura ce Registrul Roman al Actionarilor si Registrul Independent al Actionarilor Regisco va confirma consolidarea registrelor societatilor aflate in proces de translatare pe noua platforma tehnica, va fi comunicat si momentul reluarii tranzactionarii valorilor mobiliare emise de acestea", se mai arata in comunicat. In prezent, numai Regisco si Registrul Roman al Actionarilor sunt compatibile cu sistemul tehnic al BVB. Bursa Electronica RASDAQ isi propune sa finalizeze pana in luna septembrie translatarea tuturor emitentilor sai pe platforma Arena. Platforma STRATUS/PORTAL administrata de RASDAQ va mai fi disponibila o perioada de circa trei luni pentru societatile care au registrul detinut de o societate de registru independent, neconectata la platforma tehnica a BVB. Pana in luna septembrie, societatile cotate la bursa trebuie sa se asigure ca registrul independent cu care au contract a realizat conectarea la BVB, in caz contrar emitentul avand posibilitatea de a opta pentru un alt registru, din cele deja conectate la BVB. Sistemul electronic Arena, dezvoltat de BVB, a fost lansat in anul 2001 si va reprezenta suportul tehnic de tranzactionare pentru toate actiunile din piata unificata BVB - RASDAQ. Platforma tehnica integrata permite efectuarea in timp real a operatiunilor de tranzactionare, compensare-decontare si depozitare a unei

game variate de instrumente financiare. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO