Eveniment

Amenzi usturătoare pentru cei care folosesc de Revelion articole pirotehnice interzise

Amenzi usturătoare pentru cei care folosesc de Revelion...

Autor: Alexandru Nanu

11.12.2019, 08:41 15273

Conform legislaţiei în vigoare, persoanele fizice nu au dreptul să deţină şi să utilizezesau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.

Prin excepţie de la această regulă, doar persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 şi P1;

Mai exact, vorbim despre Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explosive, care reglementează utilizarea materialelor pirotehnice.

Persoanele care nu respect regulile legii anterior menţionate se pot alege cu o amendă de care poate ajunge la 7.500 de lei.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

De asemenea, sunt anumite cazuri în care se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, cum ar fi:

1. efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice;

2. comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

3. comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Articole pirotehnice din categoria P1 sunt articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut, conform Hotărârii 1102/2014 pentru clasificarea articolelor pirotehnice;

Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă în următoarele situaţii:

  • între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

  • la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

  • la o distanţă mai mica de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

  • la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

  • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de piatră;

  • pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane ;

  • la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO