Eveniment

Analiză Coface: În Turcia, cutremurele cresc riscul de inflaţie şi incertitudinea politică. Suma necesară pentru rederesarea de după dezastru este estimată între 50 şi 85 miliarde de dolari

Analiză Coface: În Turcia, cutremurele cresc riscul de...

Autor: Dorin Oancea

28.02.2023, 11:22 44

Conform unei analize Coface, cutremurele din Turcia cresc riscul de inflatie si incertitudinea politica. Impactul dezastrului asupra economiei turcesti este inca foarte incert, dar suma necesara pentru redresare este deja estimata intre 50 si 85 de miliarde de dolari 

Pe 6 februarie, provinciile din sud-estul Turciei au fost lovite de cutremure care au ucis peste 40.000 de oameni în Turcia şi Siria. Aceast bilanţ, departe de a fi definitiv, s-ar putea dubla, potrivit Naţiunilor Unite. Milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar, iar personalul medical lucrează pentru a preveni răspândirea bolilor în centrele care adăpostesc zeci de mii de refugiaţi.

Impactul dezastrului asupra economiei turceşti este încă foarte incert, dar suma necesară pentru redresare este deja estimată între 50 şi 85 de miliarde de dolari (conform Confederaţiei de Întreprinderi şi Afaceri din Turcia). Totodată, a fost declarată stare de urgenţă pentru 11 oraşe. Acestea includ Kahramanmaraş, Hatay şi Gaziantep, care sunt centre regionale cheie pentru logistică, producţie şi export. Aceste regiuni generează aproximativ 12% din PIB-ul ţării, 20% din producţia totală agricolă şi forestieră, 10% din producţia industrială şi aproape 15% din activitatea de construcţii. În timp ce inflaţia este deja foarte mare (58%), pierderea producţiei agricole şi începerea Ramadanului în martie ar trebui să amplifice fenomenul. Coface estimează că inflaţia va atinge o medie de 50% în 2023, după un nivel de 72% în 2022.

Pe termen scurt, creşterea economică este de aşteptat să încetinească brusc. După cutremurul din 1999, PIB-ul s-a contractat cu 3,3% înainte de a-şi reveni cu 6,8% în 2000. Coface estima la începutul anului o creştere a PIB-ului de 3,5% în 2023, estimare ce nu ţine cont de efectele cutremurului. Într-adevăr, unele fabrici au fost total sau parţial distruse. De asemenea, Organismul turc de supraveghere bancară (BDDK) a extins flexibilitatea pentru datorii pentru cei afectaţi de cutremure. Acest lucru ar permite companiilor afectate să compenseze o parte din pierderile lor de profit şi deteriorarea fluxurilor de numerar.

Potrivit analizei Coface, sectoarele cele mai afectate de dezastru sunt textile, îmbrăcăminte, alimentaţie, servicii, TIC, metale, produse chimice şi retail. Pe termen mediu, necesitatea reconstruirii unei suprafeţe de aproximativ 110.000 km2 (mai mare decât Danemarca, Ţările de Jos, Elveţia sau Belgia) şi populată cu 13 milioane de oameni ar putea sprijini sectorul construcţiilor. Preşedintele Erdogan a spus că ridicarea a 30.000 de clădiri rezidenţiale în zona cutremurului va începe în martie.

Pe frontul politic, impactul cutremurului împreună cu turbulenţele economice de anul trecut (inflaţia ridicată, deprecierea lirei turceşti etc.) pot muta atenţia alegătorilor către condiţiile interne. Alegerile au fost planificate pe 14 mai, însă există o dezbatere dacă acestea pot fi organizate. Opoziţia cere ca alegerile să se ţină, dar există o mare incertitudine în această privinţă.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO