Eveniment

AOAR: Fondurile UE, reducerea evaziunii şi măsurile de relansare, priorităţile Guvernului

AOAR: Fondurile UE, reducerea evaziunii şi măsurile de relansare, priorităţile Guvernului

Foto Mediafax

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax

11.05.2012, 00:04 399

Măsurile pentru atragerea fondurilor structurale, redu­ce­rea evaziunii fiscale şi relansare economică, alături de par­te­ne­riatul public-privat sunt, în opinia oamenilor de afaceri, prin­cipalele teme care ar trebui să preocupe noul guvern, pentru a asigura astfel o creştere economică de cel puţin 1,5%.

"Pentru activitatea imediată, AOAR (Asociaţia Oa­menilor de Afaceri din România) revine public cu propu­nerile pe care le consideră a fi de impact major pentru evo­luţia economică din anul 2012, respectiv asigurarea unei creşteri economice minime de 1,5%", se arată într-un comu­nicat al Asociaţiei, în care sunt formulate mai multe propuneri adresate guvernului Ponta.

Prima temă vizează fondurile structurale, AOAR propunând în acest sens utilizarea a circa 140 milioane de euro din fonduri obţinute din privatizare pentru finanţarea a aproximativ 80 de proiecte aprobate de evaluatori externi în programul de finanţare a întreprinderilor mari, care s-au angajat să creeze circa 20.000 locuri de muncă.

Tot pentru a îmbunătăţi activitatea de atragere a fondurilor UE, AOAR propune împuternicirea prin ordin al miniştrilor sau chiar prin decizie a primului-ministru a unor echipe operative detaşate pe cele mai mari şantiere aferente în special POS Transport şi POS Mediu, cu sarcina de a monitoriza şi sprijini res­pectarea graficelor de execuţie.

Oamenii de afaceri susţin că în prezent urmărirea din Bucureşti a modului în care se derulează proiectele mari de infrastructură este deficitară şi cu rezolvări lente ale pro­blemelor în implementare.

Solicitarea de rapoarte lunare din partea prefecţilor cu privire la derularea proiectelor din fonduri UE este altă pro­punere a AOAR în acest sens.

În ceea ce priveşte mă­surile de reducere a evaziunii fiscale, oamenii de afaceri consideră că la nivelul ANAF trebuie să se organizeze controale sistematice la nivelul tuturor judeţelor în domeniile sensibile şi importante pentru evaziune fiscală, respectiv alcool, ţigări, petrol, produse agricole şi reducerea masivă a controlului IMM-urilor, în special cele cu afaceri mai mici de 100.000 euro.

AOAR apreciază că evaziunea fiscală mai poate fi redusă dacă Garda Financiară execută exclusiv controale inopinate ale mijloacelor de transport, îndeosebi pe traseele care pleacă din vămi, dar şi ale depozitelor de toate tipurile.

Pentru relansarea economică, oamenii de afaceri propun selectarea şi publicarea investiţiilor prioritare a căror finanţare din resurse bugetare va fi asigurată în 2012.

La capitolul parteneriatul public-privat, AOAR solicită ca în 30 zile toate administraţiile judeţene să facă publice minimum cinci proiecte pe care le propun a fi abordate în parteneriat cu firmele private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO