Eveniment

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica (AFIE): „Lipsesc de pe piaţă antibioticele pentru copii, situaţia este fără precedent. Autorităţile nu se implică pentru a rezolva această criză”

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica (AFIE):...

Autor: Mirabela Tiron

31.10.2022, 12:19 175

În plin sezon al infecţiilor respiratorii acute, Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica reclamă lipsa de reacţie a autorităţilor la absenţa antibioticelor de pe piaţa din România, în special a celor pentru copii.

„Odată cu începerea şcolii şi întoarcerea copiilor în colectivităţi, suprapuse peste sezonul rece, infecţiile respiratorii acute sunt din ce în ce mai întâlnite şi realitatea cruntă este că nu avem cu ce să tratăm copiii care au nevoie de antibiotic. Vorbim de cazuri concrete de copii care se recuperează foarte greu sau necesită internare pentru că banalele antibiotice, în special siropuri sau suspensii orale de uz pediatric, nu se găsesc. Este o situaţie extrem de gravă, iar noi ca farmacişti ne vedem neputincioşi în a o rezolva”, a declarat farm. Cristina Pavel, preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica.

Lipsesc sau se găsesc în cantităţi insuficiente (în special sub formă de sirop sau suspensie orală) amoxicilină cu acid clavulanic, cefuroximă, cefaclor, cefalexină, claritromicină, fenoximetilpenicilină, chiar şi ibuprofen sirop, potrivit AFIE.

„Ca farmacist, care lucrez zi de zi cu pacienţii, la fel ca şi colegii mei, mi-e teamă să mă gândesc ce se va întâmpla dacă situaţia nu se va rezolva curând. Pacienţii sau aparţinătorii de foarte multe ori sunt nevoiţi să se întoarcă la medic pentru a li se schimba tratamentul din cauza lipsei produselor sau sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri în speranţa că vor găsi medicamentele necesare pe stocul vreunei farmacii. Probabil, dacă situaţia nu se rezolvă, vom vedea mult mai multe cazuri agravate, mult mai mulţi copii la urgenţe sau internaţi în spital pentru afecţiuni care puteau fi tratate acasă. Autorităţile trebuie să fie informate şi trebuie să ia măsuri pentru minimizarea efectelor acestei crize şi pentru a readuce pe piaţa din România cantităţile necesare de antibiotice”, a mai declarat ea.

În ultimii ani, Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica (AFIE) a sesizat constant autorităţile despre lipsa medicamentelor de pe piaţă, multe dintre ele fără un produs similar pe piaţă (generic). „Astăzi însă tragem un semnal public de alarmă deoarece situaţia din această toamnă este fără precedent în ţara noastră şi autorităţile nu se implică în rezolvarea acestei crize. În plin sezon rece, în România lipsesc antibioticele, în special cele pentru copii”

Farmaciile comunitare fac constant eforturi pentru a se aproviziona corespunzător cu medicamentele necesare - şi prin eforturi înţelegem faptul că o foarte mare parte a timpului unui farmacist este ocupată cu procurarea de medicamente - fie discutând cu fiecare distribuitor în parte, fie direct cu producătorii, fie întrebând alţi colegi farmacişti, fie chiar prin sesizări către Agenţia Naţională a Medicamentului, potrivit oficialilor. Cu toate acestea, nu de puţine ori se întâmplă ca anumite produse să nu se găsească pentru o perioadă de timp mai lungă sau în anumite regiuni geografice, potrivit AFIE.

Mai mult, discontinuităţi ale altor medicamente, în special a celor ieftine, sunt din nou anunţate de către producătorii de medicamente, ceea ce pune o şi mai mare presiune asupra farmaciilor pentru a se aproviziona şi un pericol imens pentru sănătatea pacienţilor, care riscă să nu mai găsească tratamentul necesar sau să fie necesare multiple vizite la medicul de familie şi medicul specialist pentru a li se schimba terapia. Necesitatea unei reale reforme şi a unor politici publice în domeniul medicamentelor este vitală pentru sănătatea publică şi individuală a fiecărui pacientAsociaţia Farmaciilor Independente Ethica face un apel public prin care solicită autorităţilor, Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului, să rezolve această situaţie gravă cu care părinţii copiilor se confruntă şi care poate să aibă efecte importante în sănătatea acestor copii pe termen lung.

„Un alt produs care lipseşte în ultima perioadă, cu un impact semnificativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni din sfera neurologică sau psihiatrică, este carbamazepina. Chiar dacă în ultima lună, produsul a început să reapară în stocuri, din păcate cantităţile sunt insuficiente pentru nevoia pacienţilor, iar de multe ori farmaciile sunt condiţionate de achiziţionarea a altor produse pentru a putea procura carbamazepina.”, a completat farm. Cristina Pavel, preşedinte 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO