Relansarea discuţiei în această vară de către preşedintele României poate crea premisele unei asemenea construcţii instituţionale, prin reluarea activităţii comitetului interinstituţional de pregătire a trecerii la euro, prin implicarea stakeholderilor şi reluarea dezbaterii publice, consideră Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale. „BNR a calificat anul 2019 drept o ţintă foarte ambiţioasă şi a lăudat aptitudinile de ancoră pentru politici publice. Însă 2019 a devenit tot mai mult o ţintă nefezabilă pe măsură ce nu a fost urmată de elaborarea unui plan de acţiune şi punerea sa în practică“, a afirmat Olteanu la conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) organizată la BNR.
Calendarul stabilit pentru adoptarea euro la momentul intrării României în Uniunea Europeană, în 2007, stabilea că România ar urma să adere la clubul monedei unice în 2015, însă după declanşarea crizei din 2008 ţinta a fost amânată. „Proiectul european al României nu s-a finalizat prin aderare. Proiectul presupune asumarea modelului economic european. Punerea în practică a trecut totuşi de cea a realizărilor spectaculoase“, a mai spus Olteanu.
Tergiversarea adoptării monedei unice a venit în rânduri repetate, iar lipsa unei ţinte precise a făcut ca România să parcurgă chiar şi o perioadă „fără ţintă“ pentru adoptarea euro. Acest lucru până în mai 2014 când fostul ministru al bugetului Liviu Voinea, care în prezent ocupa funcţia de viceguvernator al BNR, anunţa la reuniunea miniştrilor de finanţe Ecofin că guvernul României a stabilit data de 1 ianuarie 2019 pentru aderarea la zona euro, moment la care vor fi trecut două decenii de când euro a fost cotat pentru prima oară pe piaţa de la Bucureşti, la un curs de 13.000 de lei vechi (echivalentul a 1,3 lei în prezent).
Adoptarea monedei unice a devenit chiar şi un obiectiv naţional, preşedintele Klaus Iohannis începând în luna mai din acest an o serie de consultări pentru stabilirea unui consens politic naţional şi adoptarea unei strategii naţionale pentru integrarea în zona euro. Prin urmare, s-a decis înfiinţarea unui comitet de coordonare a procesului de adoptare a monedei unice.
În iunie 2015 s-au împlinit zece ani de la denominare (tăierea a patru zerouri din coada leului), iar aniversarea a venit chiar cu perspectiva unei posibile amânări a adoptării euro. Atunci, guvernatorul BNR Mugur Isărescu i-a urat leului „să aibă viaţă lungă“, tranziţia la euro intrând probabil în prelungiri.
Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul redus pe cap de locuitor, aflat la jumătate din media Uniunii Europene şi sub nivelul la care au ajuns alte ţări cu PIB-ul pe locuitor când au adoptat euro, respectiv peste 60% din media UE. „Găsesc neserioasă abordarea intrării în zona euro a unei economii necompetitive, dincolo de evidenţa faptului că o asemenea evoluţie nu ar fi acceptată de zona euro. Ea ar fi contrară interesului public, nevoia convergenţei reale este stringentă, urmărirea atingerii unui nivel de convergenţă reală, alături de păstrarea indicatorilor de convergenţă nominală rămân obiective de politici ale următorilor ani, obiective nespectaculoase, dar esenţiale şi care nu pot fi înlocuite prin altele mai rapide, nu există substitut pentru creşterea de productivitate“, a mai spus Olteanu.
Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin Tratatul de la Maastricht - care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică - să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil.
Şapte dintre aceste state, respectiv Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Estonia, Cipru şi Malta au trecut deja la euro. Cel mai recent stat care a adoptat moneda europeană a fost Lituania, de la 1 ianuarie 2015.
Pentru a adopta euro, o ţară trebuie să respecte criteriile nominale de la Maastricht , pe care România le îndeplineşte în prezent. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să aibă un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată la sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro.
