Eveniment

Cât costă să împuşti un urs? Tariful de împuşcare a unui urs porneşte de la 3.000-5.000 de euro şi poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro

Cât costă să împuşti un urs? Tariful de împuşcare a unui urs porneşte de la 3.000-5.000 de euro şi poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro

Autor: Florentina Niţu

09.05.2021, 16:31 22057

Tariful de împuşcare a unui urs în România porneşte de la 3.000-5.000 de euro şi poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de pe site-urile unor asociaţii de vânătoare, care percep aceste tarife pentru vânătoarea organizată desfăşurată pe fondurile cinegetice pe care le gestionează.

Ursul, lupul şi râsul sunt specii de vânat strict protejate în România din 2016, dar anual sunt acordate două derogări de la lege, ce se stabilesc cu aprobarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, de regulă, în perioada 15 septembrie - 31 decembrie, respectiv 15 martie - 14 mai, pentru a fi relocate sau eliminate, în cazul în care există un motiv obiectiv pentru acest lucru.

Trofeele obţinute în urma vânătorii sunt supuse evaluării de către o comisie de specialitate a fondului de vânătoare. Această comisie are rolul de a acorda un punctaj CIC (The International Council for Game and Wildlife Conservation) în funcţie de caracteristicile fizice ale trofeului. În industria vânătorii de trofee, numărul maximum de puncte pentru un urs este de 600.

Spre exemplu, tariful de împuşcare pentru un urs care are până în 350 de puncte este de 3.000 de euro, dacă are între 351 şi 400 de puncte de 4.500 de euro şi dacă are peste 400 de puncte se percepe suma de 50 de euro pentru fiecare punct în plus, conform informaţiilor furnizate de Asociaţia „AVPS L.R Hunters” pentru Vânători Externi, din judeţul Iaşi. Astfel, un urs care are maximum de puncte, ar valora 14.500 de euro, dar la această sumă se mai adaugă şi alte tarife, precum tariful pentru organizarea vânătorii, tariful pentru fiecare foc greşit ori tariful pentru transport.

Într-un document de pe site-ul Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, care administrează jumătate din pădurile României şi 10% din fondurile de vânătoare, se arată că tariful de împuşcare pentru vânătoarea individuală a unui urs porneşte de la 5.000 de euro pentru o blană evaluată la până în 350 de puncte, iar dacă are peste 400 de puncte porneşte de la 7.000 de euro şi se mai adaugă 70 de euro pentru fiecare punct în plus, ceea ce înseamnă că la o evaluare maximă de 600 de puncte a blănii poate ajunge la 21.000 de euro. Preţurile acestea sunt percepute şi de Romanian Hunting Club, conform datelor de pe site-ul organizaţiei.

Însă, taxele pentru trofeele de vânătoare în cazul ursului brun pot fi şi de 4.000 de euro/ animal, dacă este evaluat la până în 350 de puncte şi 12.000 de euro dacă are până în 600 de puncte, dar se mai adaugă o taxă adiţională de 80 de euro pentru fiecare punct CIC, potrivit datelor de pe site-ul, potrivit datelor de pe site-ul Asociaţiei de Vânătoare Genesis.

Recent a fost împuşcat cel mai mare urs din România, în judeţul Covasna, care avea vârsta de 17 ani. Măsurătorile au indicat că avea 593 de puncte, un punctaj record până acum pe plan local, potrivit lui Gabriel Paun, preşedintele Asociaţiei Agent Green, un ONG din România dedicat conservării biodiversităţii şi managementului responsabil al resurselor naturale.

Acesta a fost împuşcat de către Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie pentru a împuşca, de fapt, o ursoaică cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, judeţul Covasna, primind o derogare de la Ministerul Mediului. Dar în realitate, el a ucis un mascul, recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic, care trăia într-o arie protejată.

„Asociaţia (din Covasna – n. red.) a solicitat derogare pentru trei exemplare. Au primit doar pentru un exemplar, pentru restul neexistând documentaţia completă. Derogarea a fost acordata în interesul sănătăii şi siguranţei publice şi prevenirii pagubelor. (...) Controlul asupra modului în care a fost realizată recoltarea exemplarului de urs este realizat, în prezent, de către Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu. Mai multe amănunte vor fi furnizate după realizarea acestui control”, au răspuns reprezentanţii Ministerului Mediului la solicitarea ZF.

Derogările sunt excepţii care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunţită a situaţiei, iar metoda letală este ultima soluţie atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eşuat, iar ursul pune în pericol vieţi omeneşti şi gospodării. Printr-o derogare pot fi împuşcaţi maximum 144 de urşi, iar până la data de 8 februarie 2021 au primit autorizaţie pentru recoltare (împuşcare) 141 de urşi bruni, dar au fost recoltaţi numai 115 şi 30 au fost relocaţi, conform datelor de pe site-ul Ministerului Mediului.

„România este la ora actuală ţara cu cel mai bogat fond de vânătoare din Europa, având o situaţie de excepţie a efectivelor şi a calităţii populaţiilor de vânat: peste 7.000 de urşi, 150.000 de căpriori şi 50.000 de mistreţi şi, în plus, la noi există lupii, în condiţiile în care cele mai multe ţări europene i-au pierdut de mult”, se arată pe site-ul Asociaţiei de Vânătoare Genesis.

Reprezentanţii WWF, organizaţie care se ocupă din anul 2006 de protejarea mediului sălbatic din Munţii Carpaţi şi lungul Dunării, spun că potrivit ultimelor date statististice, populaţia de urşi din România este evaluată între 6.400 şi 7.200 de exemplare. Ei susţin că nu există o monitorizare clară la nivelul Ministerului Mediului, deşi este relevant să se cunoască numărul lor, dar şi componenţa. „Noi cerem transparenţă privind derogările acordate, dar şi o monitorizare activă a urşilor, mai ales a celor care sunt o problemă.”

 
AFACERI DE LA ZERO