Eveniment

Corina Creţu: Vreau ca toate satele româneşti să aibă internet de bandă largă

Corina Creţu: Vreau ca toate satele româneşti să aibă internet de bandă largă

Autor: Mediafax

23.11.2015, 00:00 439

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a spus că este preocupată de dezvoltarea satului românesc, un mediu rural diferit de cel din Occident, iar în acest sens a anunţat că doreşte ca până la finalul mandatului său fie acoperit cu internet de bandă largă tot mediul rural din UE.

„Mă preocupă dezvoltarea satului românesc, care este cu totul altul decât mediul rural din Occident. Avem, eu şi comisarul Hogan (Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - n.red.), această ambiţie de a acoperi, până la sfârşitul mandatelor noastre, cu internet pe bandă largă tot mediul rural din Europa, să vedem dacă vom reuşi“, a spus Creţu vineri la Palatul Victoria, după o întrevedere avută cu premierul Dacian Cioloş.

Unul din cinci români, adică aproape cinci milioane de persoane, se confruntă cu sărăcia, potrivit unor date oficiale incluse într-un proiect de Strategie naţională privind reducerea sărăciei, pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale în ianuarie 2015. Copiii din mediul rural figurează printre categoriile cele mai afectate de fenomenul sărăciei persistente.

AFACERI DE LA ZERO