Eveniment

Cu ce oferte vin dezvoltatorii imobiliari pentru a vinde prin „Prima casa"

Cu ce oferte vin dezvoltatorii imobiliari pentru a vinde prin „Prima casa"
21.08.2009, 00:00 115

Dezvoltatorii imobiliari au inceput in ultimele doua luni sa lanseze oferte promotionale in incercarea de a vinde prin intermediul programului guvernamental „Prima casa".

Astfel, dezvoltatorii fie se angajeaza sa plateasca ratele la locuinte in primul an de la achizitie, fie ofera o perioada de gratie de pana la noua luni pentru plata integrala a locuintei, cu o reducere de 15% a pretului daca cumperi prin „Prima casa".

Compania de dezvoltare imobiliara Adama, care detine o serie de anasambluri rezidentiale in cartierul bucurestean Titan, achita integral ratele la creditele imobiliare contractate prin programul „Prima casa" pentru o perioada de un an. Ratele pentru un credit imobiliar de 57.000 de euro, contractat pentru o perioada de 30 de ani, se ridica la aproximativ 315 euro/luna, fara comisioane bancare. Astfel compania ofera pentru un apartament de 60.000 de euro un discount de 3.780 euro, contravaloarea ratelor pentru o perioada de 12 luni.

„Incepand cu momentul in care programul a fost lansat oficial, numarul celor interesati sa cumpere apartamente a crescut, iar in ultimele doua luni am reusit sa vindem zeci de apartamente prin acest program, mai ales in zona Titan din Capitala", a declarat Alina Necula, directorul de marketing al Adama. De la inceputul anului, compania a vandut peste 100 de apartamente in cadrul proiectelor rezidentiale pe care le-a realizat in Bucuresti, Ploiesti, Bacau si Brasov. „Oferta promotionala este valabila pentru cei care achizitioneaza apartamente in proiectele Adama prim programul «Prima Casa», insa creditele trebuie sa fie acordate pentru o perioada de cel putin 25 de ani. Pentru moment oferta este valabila atat timp cat programul Prima casa este valabil", a explicat Necula.

Si dezvoltatorul imobiliar Impact are oferte promotionale de achizitie a unei locuinte prin programul „Prima casa", oferind doua solutii de achizitie, care presupun amanarea platii pentru o perioada de la doua la noua luni.

Prima solutie, „Prima Casa 90", presupune rezervarea unei locuinte si achizitia acesteia dupa o perioada cuprinsa intre 60 si 90 de zile, la doar 85% din valoarea casei, timpul de gratie fiind oferit pentru contractarea creditului sau achitarea apartamentului din alte surse. Cea de-a doua solutie, „Prima Casa 48", presupune achitarea unei garantii de 4.600 de euro, dupa care te poti muta in noul apartament si ai la dispozitie o perioada de pana la noua luni sa achiti integral apartamentul. Ambele oferte sunt valabile pana la sfarsitul lunii septembrie anul acesta. De la lansarea programului „Prima casa", in urma cu aproape doua luni, Fondul de Garantare a Creditelor a aprobat 464 de dosare de credit, alte 138 de dosare fiind in curs de analiza, potrivit datelor furnizate de institutie. Astfel, totalul cererilor de finantare pentru „Prima casa" se ridica la 602, valoarea imprumuturilor cerute de clienti ajungand la 25,2 mil. euro.

 

Promotiile dezvoltatorilor la „Prima casa"

Adama, dezvoltatorul

  • Plata in primul an a ratelor la achizitia de apartamente prin programul „Prima casa".
  • Rata pentru un credit de 57.000 de euro contractat pentru o perioada de 30 de ani, ajunge la 315 euro/luna, fara comisioane bancare.
  • Oferta este valabila pe toata durata programului si se aplica pentru toate apartamentele disponibile in ansamblurile Adama din Bucuresti, Ploiesti, Bacau si Brasov.
  • Creditul imobiliar trebuie sa fie contractat pentru o perioada de cel putin 25 de ani pentru a beneficia de oferta.

Oferta Impact Bucuresti

  • Programul „Prima casa 90" presupune achizitia unei locuinte in termen de 60 sau 90 de zile de la rezervare, cu plata a doar 85% din valoarea casei.
  • „Prima casa 48" presupune mutarea intr-o locuinta noua in termen de 48 de ore de la achitarea garantiei si achizitia acesteia dupa o perioada de pana la 9 luni de la contractare.
  • Ofertele sunt valabile pana la data de 30 septembrie 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO