Eveniment

Datele de cadastru, prin internet

21.10.2004, 00:00 27

Datele de cadastru si carte funciara ale proprietatilor din Romania vor putea fi obtinute, contracost, din 2005, utilizand reteaua internet, a declarat ieri Victor Grigorescu, director in Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI). El a precizat ca ANCPI va finaliza, anul viitor, implementarea unui program informatic care sa asigure accesul public online la informatiile de cadastru si carte funciara, proiect realizat pana in prezent in proportie de 40%. Prin intermediul unor ortofotoplanuri, o anumita suprafata va putea fi detaliata, astfel incat vor putea fi vizualizate toate terenurile sau cladirile din zona respectiva, a explicat Grigorescu. Fiecare imobil va primi un numar de identificare, cu ajutorul caruia vor putea fi aflate un set de informatii, printre care proprietarul imobilului, suprafata si dimensiunile acestuia, precum si pozitionarea sa exacta. "In prezent, avem acoperita 40% din suprafata Romaniei. In 2005, aceste ortofotoplanuri vor putea fi cumparate de pe Internet", a mai spus Grigorescu, intr-un seminar organizat in cadrul "Zilelor Biz", eveniment care are loc in perioada 18-22 octombrie, la Bucuresti. Ziua de miercuri a fost dedicata sectorului imobiliar si constructiilor. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24