Eveniment

Din găselniţele legislative: Cum au scăpat aproape 3.500 de pensiuni de autorizarea la incendiu?

Din găselniţele legislative: Cum au scăpat aproape...

Autor: Miruna Diaconu

03.01.2024, 12:48 709

Circa 3.500 de pensiuni agroturistice, un segment al turismului local care a crescut semnificativ în ultimii ani,  nu au autorizaţie la incediu, însă ele funcţionează în parametri legali. Legea care prevede categoriile de construcţii şi amenajări supuse avizării sau autorizării privind securitatea la incediu le permite celor 3.500 de pensiuni agroturistice să funcţioneze fără avize de la ISU.

Acest număr de pensiuni agroturistice este prezent în datele de la Institutul Naţional de Statistică, care defineşte pensiunile agroturistice doar structurile de cazare de până la opt camere.

Pensiunile agroturistice reprezintă mai bine de o treime din numărul total de structuri de cazare prezentat în datele Institutului Naţional de Statistică, un segment care s-a dublat în ultimii zece ani.

În contextul incendiului de la Ferma Dacilor, ZF a contactat mai multe pensiuni care au spus că nu au nevoie de autorizaţie la incendiu dacă au până în opt camere, legea le permite să funcţioneze legal fără acest aviz.

Actul normativ care prevede aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu este HG nr. 571/2016. Printre categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi autorizării privind securitatea la incediu se numără şi clădiri sau spaţii amenajate în clădiri având destinaţia turistică, cu mai mult de opt camere şi/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, bile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsute tip camping, pensiuni turistice urbane şi rurale.

Astfel, pensiunile şi unităţile de cazare care au o capacitate mai mică de opt camere sunt exceptate, prin lege, de la autorizaţia de incediu. În lege nu este însă specificat de ce a fost ales acest prag de opt camere şi nu un număr mai mic de spaţii de cazare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO