Eveniment

Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în cazul BIR

04.04.2011, 23:51 137

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv ieri pe DinelStaicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudăriiBăncii Internaţionale a Religiilor (BIR), instanţa reducând cucinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a redus de la 12 la şapteani de închisoare cu executare şi pedeapsa primită la TribunalulBucureşti de fostul preşedinte al Băncii Internaţionale aReligiilor (BIR) Ion Popescu, în dosarul în care este acuzat de ofraudă de cinci milioane de euro. De asemenea, Radian Răceală, fostdirector al Direcţiei de creditare din BIR, a fost condamnatdefinitiv la cinci ani de închisoare cu executare, pedeapsa încazul acestuia fiind redusă cu un an.

În cazul Vioricăi Duţu, fost şef serviciu creditare la BIR,Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea la patru ani deînchisoare cu suspendare, cu termen de încercare de nouă ani. LaTribunalul Bucureşti, Viorica Duţu fusese condamnată la şase ani deînchisoare cu executare.

În dosarul fraudării BIR, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, în16 decembrie 2010, pe Dinel Staicu şi Ion Popescu la 12 ani deînchisoare cu executare, iar pe Radian Răceală şi Viorica Duţu laşase ani de închisoare cu executare. Decizia tri­bu­nalului a fostcon­testată cu recurs la Curtea de Apel Bucu­reşti, care luni adecis definitiv în acest dosar.

În 15 iunie 2010, la Judecătoria Sectorului 4 Dinel Staicu şifostul preşedinte al BID Ion Popescu au primit pedepse de patru anide închisoare cu executare, ei fiind obligaţi şi la plata a pesteopt milioane de lei. Totodată, Radian Răceală şi Viorica Duţu auprimit atunci pedepse de trei ani de închisoare cu suspendare,ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor înformă calificată. Celor doi instanţa de fond le-a impus termene deîncercare de câte cinci ani.

Pe latură civilă, instanţa a admis atunci în parte acţiuneapărţii civile Banca Internaţională a Religiilor - prin lichidatorulMoore Stephens (RVA) - şi i-a obligat pe cei patru inculpaţi laplata în solidar a 8.053.561,1 lei, precum şi a dobânzii legalecal­culate de la data acor­dării până la plata efectivă a fiecăruicre­dit pentru societăţile BDJ, Frigoriferul, Avab, Abator Mofleni,Jiul Vulcan, Vladinex, And Kris, Mozoc, Poldinex, Practicianul şiRebega Consulting de către nouă sucursale BIR, respectiv Craiova,Craiova Gară, SMB, Plevnei Bucureşti, Târgovişte, Piteşti, Slatina,Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea.

Director al SIF Oltenia şi fost patron al clubului UniversitateaCraiova, Dinel Staicu a fost trimis în judecată în 9 noiembrie2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO