Eveniment

Iulian Anghel, editor ZF: Cum a ajuns un nepalez, de la 5.000 de kilometri distanţă de casa lui să lucreze într-o staţie GPL dintr-un sat de lângă Bucureşti şi să zacă azi pe un pat de spital, cu şanse mici de a mai fi ce a fost înainte?

Iulian Anghel, editor ZF: Cum a ajuns un nepalez, de la...

Autor: Iulian Anghel

30.08.2023, 08:30 2580

Niciun om nu-şi alege numele. Numele de familie ni l-au pus alţii. Numele mic ni l-au pus părinţii.

Dar destinul? De secole şi secole ne străduim să aflăm dacă ni-l facem singuri sau dacă deja e făcut de alţii.

Pe mine trebuia să mă cheme Dănuţ. Dar era unul prin sat, „Dănuţ a lui Mihai“, mărişor aşa, iar Mihai muncea cu ziua pe ici - pe colo, că nu avea nimic. Iar mama, protectoare, îi zice naşei de botez: „Cum fă să-l cheme Dănuţ, ca pe Dănuţ a lu’ Mihai?“. Şi aşa am ajuns să mă cheme Iulian.

Ştiu etimologiile, pe cât le ştiu, pentru că „soarta“ m-a ajutat să învăţ ceea ce puţini învaţă.

Aş vrea să ştiu numele nepalezilor răniţi în dezastrul de la Crevedia. Cum îi cheamă, ba chiar cum mamele lor au decis să poarte un nume pe care eu, cu siguranţă, nu-l pot pronunţa.

Italo Calvino, unul din cei mai frumoşi scriitori ai curentului postmodernist, scrie o carte minunată ce se cheamă „Dacă într-o noapte de iarnă un călător“. Romanul este scris pe „capitole“, dar fiecare din capitole este separat de celelalte, poveştile sunt separate, dar există un fir ce le leagă, o anume dragoste ciudată între un „Cititor“ şi o „Cititoare“ - taina ciudată a postmodernismului.

Internetul, o mare izbândă a acestui secol, arată că de la Cluj la Katamandu, capitala Nepal, sunt 5.200 de kilometri, în zbor. Cel mai ieftin bilet scos la vânzare pe Vola.ro, în 29 august (Cluj - Katamandu) este de 496 de euro şi cel mai scump de 1.244 de euro. Salariul minim brut al unui nepalez este de 122 de dolari (557 de lei), iar salariul mediu brut de 454 de dolari (2.000 de lei). Nu ştiu impozitele ce trebuie plătite statului, dar putem presupune că ar fi o treime din salariul brut, ceea ce înseamnă că un nepalez cu venitul mediu câştigă, acasă la el, în jur de 1.500 de lei net. Cred că fiecare dintre noi cunoaşte, în felul lui, aşa poveşti, de acasă, de acum zece, 20 de ani.

Datele Băncii Mondiale arată că România a pierdut 20% din populaţie din 1990 până azi şi nu-i vorba de molime sau de alte nenorociri. Acum 20 de ani Germania şi Franţa se temeau cumplit de asaltul românilor asupra locurilor lor de muncă. Acum i-ar vrea - sunt creştini, învaţă mai repede limba, moravurile, morala sunt apropiate, sărbătorile sunt identice. La Bucureşti, în universităţi, sunt organizate târguri de joburi pentru oricine. Şi, da, oamenii pleacă. Şi cei şcoliţi şi cei neşcoliţi.

Cum a ajuns un nepalez, de la 5.000 de kilometri distanţă de casa lui să lucreze într-o staţie GPL dintr-un sat de lângă Bucureşti şi să zacă azi pe un pat de spital, cu şanse mici de a mai fi ce a fost înainte? Fără drama asta, n-am fi ştiut niciodată că într-un sat, aflat la doar 30 de kilometri de Bucureşti, lucrează oameni veniţi de la 5.000 de kilometri. Ce destin i-a împins aici? Dar, na, cum scrie Calvino...  „Când într-o noapte de iarnă un călător“.

Ştii cum începe povestea, dar niciodată cum se termină.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO