Eveniment

Ministerul Finanţelor se grăbeşte să se împrumute din nou de pe pieţele externe

Ministerul Finanţelor se grăbeşte să se împrumute...

Autor: Ovidiu Tempea

21.10.2013, 20:47 228

România a redeschis ieri pe pieţele externe emisiunea de obligaţiuni în euro lansată la începutul lunii septembrie, prin care a atras 1,5 miliarde euro la un randament de 4,769%, anunţând un randament indicativ de 4,25%, a declarat ministrul bugetului Liviu Voinea.

„Am redeschis emisiunea şi se construieşte în momentul ăsta volumul şi structura finanţării. În septembrie am obţinut un randament de 4,76% şi am lansat acum la un randament indicativ de 4,25%. De fapt, spread-ul s-a îmbunătăţit cu aproape 70 de puncte de bază, inclusiv pe fondul semnării noului acord cu FMI şi CE şi al încadrării în ţintele de deficit, a prognozelor privind creşterea economică“, a spus el.

Ministrul bugetului a mai arătat că România beneficiază de condiţii mai bune şi datorită amânării deciziei Fed de a retrage lichidităţile din piaţă oferite prin programul Quantitative Easing. „Se aprobă contracta­rea de către Ministerul Finanţelor Pu­blice a unui îm­prumut pe pieţele externe de capital, prin re­deschiderea emi­siunii de obligaţiuni sca­dente în data de 18 septem­brie 2020, cu ma-turitate de 7 ani şi cupon de 4,625%, în sumă de mi­nimum 250 mil. euro şi maximum 500 mil. euro“, se arată într-un ordin comun al miniştrilor Liviu Voinea şi Daniel Chiţoiu.

Potrivit unor surse, redeschiderea a atras deja subscrieri de peste 1,5 miliarde euro.

România a atras în septembrie suma de 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la un randament de 4,769%. Împrumutul din septembrie are o dobândă de 2,95 puncte procentuale peste midswap (indicatorul de referinţă al pieţei), în scădere cu 0,75 puncte procentuale faţă de ultima emisiune de obligaţiuni de stat denominate în euro pe piaţa externă, din luna octombrie 2012. Investitorii au subscris atunci peste 6,4 miliarde de euro la emisiunea de euroobligaţiuni a României, depăşind de patru ori suma maximă pentru care Ministerul Finanţelor intenţiona să o atragă, de 1,5 miliarde euro.

Intermediarii operaţiunii au fost Deutsche Bank, Citigroup, HSBC şi Société Générale.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO