Eveniment

Muresan si Remes, sanctionati

11.12.2002, 00:00 12

Conducerea PNtCD a decis, ieri, in unanimitate, suspendarea din toate functiile a vicepresedintelui Ioan Avram Muresan pe durata unui an de zile si a vicepresedintelui Decebal Traian Remes pe durata a sase luni. Cei doi vicepresedinti nu vor putea candida pentru nici o functie de conducere pe toata durata suspendarii. Vicepresedintele Ioan Avram Muresan a fost sanctionat pentru atitudinile si declaratiile repetate avute de-a lungul timpului, incepand cu declaratia impotriva Casei Regale, care a creat "probleme serioase", dupa cum a precizat presedintele PNtCD Victor Ciorbea. La acestea s-au adaugat declaratiile din vara si toamna anului 2002 impotriva conducerii PNtCD. Liderul taranist a precizat ca la cea mai mica abatere disciplinara a lui Muresan se va proceda la excluderea acestuia din partid. Vicepresedintele Decebal Traian Remes a fost suspendat pentru ca, "din pacate", a participat in prezidiu la lansarea Asociatiei "Actiunea Populara", iar apoi a dat declaratii favorabile acestei asociatii, a spus Ciorbea. Presedintele PNtCD a afirmat ca, daca Remes persista in a deveni membru fondator al "Actiunii Populare", conducerea taranista ii va cere sa-si dea demisia din partid, in caz contrar el urmand sa fie considerat exclus. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24