Eveniment

Ora de vară şi ora de iarnă ar putea deveni istorie: UE doreşte să pună capăt acestei practici

Ora de vară şi ora de iarnă ar putea deveni istorie:...

Autor: Marinela Sarbu

31.08.2018, 12:42 1468

Mai mult de 80% dintre cetăţenii Europei doresc să fie anulată această practică şi să fie menţinută ora de vară pe tot parcursul anului, a declarat Juncker pentru un post de televiziune german, adăugând că va pune în dezbatere acest aspect cu comisarii europeni.

”Vom decide acest lucru astăzi. Milioane de oameni... cred că ora de vară ar trebui menţinută tot anul”, a spus Junker.

Orice schimbare trebuie să fie aprobată de toate guvernele naţionale şi de Parlamentul european pentru a deveni lege.

Actuala lege prevede ca cetăţenii din toate cele 28 de state membre UE să îşi mute ceasurile cu o oră înainte în ultima duminică din luna martie şi să revină la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie.

Finlanda, ţara cu cea mai nordică capitală, a cerut ca în acest an UE să înceteze practica, despre care criticii spun că poate provoca probleme de sănătate pe termen lung, în special în rândul copiilor mici şi al persoanelor în vârstă.

Cercetările au arătat că schimbarea orei întrerupe programele de somn şi poate afecta productivitatea la locul de muncă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO