Eveniment

PNDR 2017: Ce finanţări europene puteţi obţine pentru participarea la un lanţ scurt de aprovizionare

PNDR 2017: Ce finanţări europene puteţi obţine pentru...

Autor: Dan Straut

28.05.2017, 16:55 164

Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este cooperarea dintre actori în sectorul agro-alimentar, inclusiv din sectorul pomicol, pentru a comercializa produsele din lanţurile scurte de aprovizionare şi a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor şi atragerea unor categorii noi de consumatori.

Obiectivele submăsurilor 16.4 şi 16.4a nu presupun numai cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianţi alimentari cu amănuntul, restaurante, hoteluri şi alte forme de cazare în mediul rural, ci şi realizarea de parteneriate cu organizaţii neguvernamentale şi autorităţi publice şi promovarea cooperării între actorii locali, în scopul comercializării produselor agoalimentare prin intermediul lanţurilor scurte de aprovizionare.

Beneficiarii acestor submăsuri sunt parteneriatele constituite în baza unui acord de cooperare dintre cel puţin un partener din categoriile de mai jos şi cel puţin un fermier sau un grup de producători (sau o cooperativă) care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol, în funcţie de submăsură: fermieri, organizaţii neguvernamentale, consilii locale, dar şi unităţi şcolare (inclusiv universităţile de profil), unităţi sanitare, de agrement şi de alimentaţie publică.

Potrivit Ghiodului Solicitantului, în cazul Submăsurilor 16.4 şi 16.4a ponderea sprijinului nerambursabil este de maxim 100% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depăşi 100.000 de euro, astfel:

- în cazul în care planul de proiect include acţiuni care sunt eligibile în cadrul altor submăsuri (4.1/ 4.1a si/ sau 4.2/ 4.2a), atunci costurile sunt acoperite din submăsurile 16.4 şi 16.4a, în conformitate cu rata maximă a ajutorului şi sumele aplicabile în cadrul acelor submăsuri;

- valoarea maximă a cheltuielilor eligibile în cadrul altor submăsuri nu va depăşi valoarea maximă acordată în cadrul submăsurii 16.4 şi submăsurii 16.4.a;

- costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăşi 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect depus.

Costurile directe ale proiectelor specifice corelate cu planul proiectului, inclusiv costuri de promovare, pot cuprinde (listă indicativă):

- cheltuieli de promovare inclusiv pagina web, broşuri, pliante, bannere, promovare plătită prin social media şi alte reţele de publicitate, radio şi televiziune, chirii standuri de prezentare, personalizare echipamente, personalizare auto. Atenţie: un proiect nu poate conţine doar acţiuni de promovare, acestea vor respecta intensitatea maximă de 50%;

- investiţii în construcţii aferente activităţii de producţie, procesare, comercializare (modernizare, construcţie), echipamente, utilaje necesare implementării proiectului aşa cum rezultă din planul proiectului, inclusiv mijloace de transport adecvate activităţii descrise în proiect;

- cheltuieli legate de chirii pentru echipamente, utilaje, mijloace transport marfă, standuri de comercializare, imobile necesare desfăşurării activităţii descrise în proiect (altele decât sediu) etc. Pentru această categorie de cheltuieli intensitatea sprijinului poate fi de 100%;

- aplicaţii software adecvate activităţii descrise în proiect;

- cheltuieli cu onorarii ale partenerilor, colaboratorilor externi, aferente activităţilor descrise în proiect şi prestări servicii de către aceştia sau alte persoane/entităţi, inclusiv cheltuielile aferente salariului/onorariului coordonatorului de proiect. Pentru această categorie de cheltuieli, intensitatea sprijinului poate fi de 100%;

- cheltuieli privind costurile generale ale proiectului;

- cheltuieli de consultanţă şi pentru managementul proiectului.

În principiu, costurile generale ale proiectului trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcţii - montaj şi în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiţii în achiziţii simple, se mai arată în Ghidul Solicitantului.

Mai multe detalii privind accesarea Submăsurilor 16.4 şi 16.4a, dar şi despre finanţările PNDR, pot fi găsite pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO