Eveniment

UPDATE: Ministrul Muncii dezminte afirmaţiile din presa pakistaneză. Pregătiţi-vă de invazia pakistaneză. APP: Reprezentanţii României au bătut palma să aducă în ţară 500.000 de pakistanezi pentru a fi şoferi, doctori, ingineri, muncitori în construcţii şi nu în ultimul rând IT-işti

UPDATE: Ministrul Muncii dezminte afirmaţiile din presa...

Autor: Alex Ciutacu, Adelina Mihai

20.04.2019, 20:01 21588

UPDATE: Ministrul Muncii dezminte afirmaţiile din presa pakistaneză

Marius Budăi, ministrul muncii: Numărul de 500.000 de pakistanezi care ar putea veni in România nu e real. Guvernul nu stabileşte cotele de lucrători străini care vin în România în funcţie de state

Marius Budăi, ministrul muncii, afirmă că informaţia privind cei 500.000 de cetăţeni pakistanezi care ar putea să vină să lucreze în România – care a apărut în această săptămână în presa pakistaneză – nu este reală.

”În acest an, contingentul pentru lucrătorii din state non-UE care pot primi drept de muncă în România este de 20.000 de persoane, acesta fiind un număr aprobat prin hotrărâre de Guvern şi care nu este alocat pentru o ţară anume. Sigur, acest contingent se poate mări, dacă piaţa muncii o cere. Însă informaţia privind aducerea a 500.000 de pakistanezi în România nu este reală, discuţii în acest sens nu au existat, iar când Guvernul ia o decizie de majorare a contingetului de muncitori străini din state non-UE care pot veni în România nu stabileşte cotele pentru fiecare ţară în parte”, a declarat pentru ZF Marius Budăi, ministrul muncii.

Reacţia sa vine ca urmare a unei informaţii publicate în presa pakistaneză potrivit căreia România ar fi vrut  să importe pe piaţa muncii peste 500.000 de pakistanezi până în 2020, pentru a acoperi o parte din deficitul de forţă de muncă din ţară. Declaraţiile, publicate de presa locală, ar fi fost făcute în urma unei discuţii dintre Zulfikar Bukhari, asistent special al premierului din Pakistan pe probleme externe şi dezvoltarea resurselor umane după o întâlnire cu ambasadorul României în Pakistan, Niculaie Goia.

Guvernul a aprobat la începutul acestui an o hotărâre de Guvern prin care a stabilit pentru 2019 un contingent de 20.000 de lucrători nou- admişi pe piaţa forţei de muncă din România, faţă de 15.000 în 2018 şi 8.500 în 2017. Deşi contingentul de muncitori străini din state non-UE care pot fi aduşi să lucreze în România a crescut în ultimii ani, iar muncitori din state asiatice precum Vietnam, Filipine sau Nepal au început să lucreze în restaurantele, hotelurile şi în şantierele navale din România, numărul acestora este de circa 25.000 de persoane în total.

”Cota de imigranţi din state non-UE care pot fi aduşi să lucreze în România se poate mări dacă piaţa o cere. Însă noi ne axăm foarte mult pe aducerea românilor din străinătate acasă, de aceea am şi acordat facilităţi pentru domeniul construcţiilor pentru următorii zece ani. Avem şi o bursă a locurilor de muncă organizată în Italia şi în Spania şi, spre fericirea noastră, 100 de români din domeniul construcţiilor au solicitat deja să se întoarcă acasă. În plus, alte 4 loturi a câte 25 de persoane au renunţat să mai plece în străinătate ca urmare a discuţiilor pe care le-am avut şi a burselor de locuri de muncă organizate în ţară”, a mai spus ministrul Budăi.

De la începutul acestui an, salariul minim în domeniul construcţiilor a ajuns la 3.000 de lei brut pe lună (faţă de salariul minim la nivel naţional de 2.080 de lei brut pe lună), iar angajaţii din construcţii primesc, în valori nete, un salariu minim de 2.362 de lei net (faţă de salariul minim la nivel naţional de 1.263 de lei net). Totodată, angajatorii care generează 80% din venituri din domeniul construcţiilor beneficiază de scutiri în ceea ce priveşte plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale ale angajaţilor şi, prin urmare, angajaţii din construcţii câştigă ”în mână” mai mult, în timp ce taxele suportate de angajatori sunt la acelaşi nivel. Iar primele efecte ale acestei măsuri se văd în majorările de salarii: în februarie 2019, salariul mediu din domeniul construcţiilor a ajuns la valoarea de 2.763 de lei net pe lună, cu 43% mai mult decât în februarie 2018, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Pregătiţi-vă de invazia pakistaneză. APP: Reprezentanţii României au bătut palma să aducă în ţară 500.000 de pakistanezi pentru a fi şoferi, doctori, ingineri, muncitori în construcţii şi nu în ultimul rând IT-işti

România vrea să importe pe piaţa muncii peste 500.000 de pakistanezi până în 2020, pentru a acoperi o parte din deficitul de forţă de muncă din ţară, spune Zulfikar Bukhari, asistent special al premierului din Pakistan pe probleme externe şi dezvoltarea resurselor umane după o întâlnire cu ambasadorul României în Pakistan, Niculaie Goia, citat de presa locală.

Potrivit Associated Press of Pakistan, iniţiativa de întâlnire între cele două autorităţi pentru a discuta despre problema forţei de muncă a fost lansată de Niculaie Goia.

Ambasadorul României în Pakistan a spus că România caută circa 1 milion de angajaţi din mai multe ţări, pe fondul migraţiei românilor către alte ţări europene, care s-a ridicat la cote alarmante.

Goia a mai declarat că piaţa muncii din România este pregătită să ofere oportunităţi de angajare pentru pakistanezi în sectoare variate precum IT, construcţii, medicină, inginerie şi altele.

Zulfikar Bukhari, asistentul special al premierului, a declarat că guvernul din Pakistan încearcă să îşi educe capitalul uman la nivelul standardelor globale.

Mai mult, ambasadorul României l-a informat pe Bukhari că România are nevoie şi de cel puţin 40.000 de şoferi şi este gata să primească cât de mulţi angajaţi pakistanezi posibil.

La începutul anului, Germania a anunţat că va importa experţi în roborică şi mecanică cuantică, precum şi alţi angajaţi calificaţi din Pakistan.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO