Eveniment

Premierul Ludovic Orban a anunţat OUG pentru trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă. ”Modificarea nu poate afecta drepturi şi libertăţi”. LISTA noilor măsuri

Premierul Ludovic Orban a anunţat OUG pentru trecerea de...

Autor: Andreea Tobias

14.05.2020, 11:42 2925

Premierul Ludovic Orban anunţă că joi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara situaţia de alertă: „Nimic nu ne va împiedica să luăm toate deciziile necesare pentru a face faţă în continuare provocării”. 

Premierul a afirmat că decizia declarării stării de urgenţă, în urmă cu două luni, a fost extrem de benefică, iar joi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara situaţia de alertă, instituind toate măsurile necesare pentru a apăra viaţa şi sănătatea românilor.

„Nimic nu ne va împiedica să luăm toate deciziile necesare pentru a face faţă în continuare provocării generate de epidemie”, a afirmat premierul.

Totodată, Orban a anunţat modificarea Ordonanţei 21, care reglementează starea de alertă: „împreună cu MAI am luat decizia, pentru a întări autoritatea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să modificăm Ordonanţa 21 şi să îmi asum conducerea Comitetului, secondat de 3 vicepreşedinţi”.

Premierul le-a cerut miniştrilor mobilizare pentru a face faţă trecerii de la starea de urgenţă la starea de alertă, iar românilor le-a transmis: „fiţi responsabili, respectaţi măsurile, pentru că nu au alt scop decât de a va apăra sănătatea”.

Ce mai spune Ludovic Orban, potrivit Mediafax.ro

- Astazi se încheie starea de urgenţă. Făcând o evaluare retrospectiva a ceea ce s-a întâmplat în ultimele două luni trebuie să vă spun ca aceasta decizie a fost extrem de benefica pentru Romania.

- Nu am avut nicio problema in ceea ce priveste sistemul de sanatate publica. Cred ca în toată această perioada de 60 de zile în care preşedintele ne-a oferit toate instrumentele necesare am putut să facem faţă acestei provocări.

- Astăzi Comitetul National pentru Stare de Urgenţă va declara stare de alerta. Tot astazi Comitetul National pentru Stare de Urgenta va institui toate masurile necesare pentru a apara viaţa şi sănătatea populaţiei

- Nimic nu ne va împiedica să luăm toate deciziile necesare pentru a putea să facem faţă provocarii generate de aceasta epidemie.

- Toate masurile vor fi adoptate de Comitetul National pentru Stare de Urgenta. Vreau sa va anunt ca impreuna cu Ministerul Afacerilor Interne am luat decizia de a modifica ordonanta 21 si să îmi asum conducerea Comitetul National pentru Stare de Urgenta secundat de 3 vicepresedinti.

-Va solicit o mobilizare pentru a face fata trecerii de la starea de urgenta la starea de alerta. Va trebui să giraţi, ca ministri, implicarea şi punerea in practica a tuturor masurilor. Respectati toate masurile instituite de autoritati.

- Azi va trebui sa adoptam actul normativ princare sa reglementam toate masurile necesare pentru trecerea de la starea de urgenta la starea de alerta. Va trebui sa reglementam măsurile în privinta sănătătii, în privinţa educaţiei.

- Trebuie sa tinem cont de decizia CCR. Modificarea nu poate afecta drepturi si libertati. Parlamentul a adoptat legea şi va intra în vigoare luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO